La sânziene (969)

 

la sânziene –
nu se lasă dus de nas
cosașul abil

(Lidia Pervu)

 

Sânzienele nu sunt doar florile, ci și personajele fabuloase din folclorul românesc, zânele bune care fac parte din tradițiile solstițiului de vară. Plantele numite sânziene sunt plante folosite în rețete terapeutice.

 Ce se întâmplă în acest poem? De sărbătoarea Sânzienelor, care e un fel de vis al unei nopți de vară, se pot întâmpla multe încurcături. Cosașul nu se lasă ușor dus de nas. El cunoaște obiceiurile, nu doar tradițiile, ci și felul în care obișnuiesc zânele să-i cucerească sau să-i păcălească pe oameni.

 Ne putem imagina și un cosaș care nu se lasă păcălit de florile numite sânziene – ele nu îi pot sugera că sunt alte flori – și atunci el le cosește, pentru a fi folosite drept leacuri. Nu le cruță. Pe el nu îl pot cuceri, fermeca sau păcăli cu parfumul ori farmecul lor. Sau ne putem imagina un cosaș care nu se lasă fermecat de o fată din satul lui, care dorește să obțină ceva de la el chiar de Sânziene.

 Ambiguitatea flori – zâne – fete este exploatată în acest poem. În plus, este valorificată expresia „a fi dus de nas” = „a fi păcălit”, care poate avea și sensul propriu, acela de a fi purtat de parfumul sânzienelor, eventual spre alte stări și lumi, de vis. Cosașul nostru rămâne, însă, cu picioarele pe pământ. Vezi mai puţine.

 Ana Irina Drobot

Din taina apei

 

din taina apei –

în crucea de gheață

nașterea și moartea

Paul-Mircea Iordache

În această poezie cu tentă filozofică autorul plasează în primul vers ,,taina apei".

Mai departe, ,,crucea de gheață " face o trecere de la taină la deslușirea ei, autorul luându-și libertatea de a privi apa nu doar ca pe un nou început, ci și ca pe un mod de a regândi viața. Prin ea nașterea și moartea își dau mâna, pecetluindu-ne destinul căci tot ce există, apare, se transformă și tot în apă se întoarce.

De altfel, după cum afirma și Freud,  ,,scopul vieții este moartea" prin tendința materiei vii de a reveni la origine. Viața devine astfel o curgere continuă între naștere și moarte, în care nașterea ne definește misiunea, în timp ce moartea ne hotărăște încheierea ei prin întoarcerea la începuturi. Ca într-un drum fără sfârșit.

Trăgând o paralelă între știință și religie, la Bobotează apa devine o punte între vechi și nou, între moarte și viață, între profan și sacru adică între lume și sensul ei, simbolizând  ,,trecerea". Iată de ce, ,,din taina apei/în crucea de gheață/nașterea și moartea".

Un poem interesant, încununat de priceperea autorului de a introduce într-un text atât de scurt idei cu sensuri atât de profunde.

Irina Țipordei

Parc de distracții

 

parc de distracții –

copilul orb dibuind

primii fulgi de nea

Cezar Florescu

Iată, un poem care ne transmite un mesaj deosebit.

La contactul cu primul vers, ,,parc de distracții", construim îndată cu ochii minții imaginea locului special amenajat și dotat cu carusele, cu jucării acvatice și cu jocuri interactive într-o atmosferă de mișcare, agitație și râs zgomotos.

A doua parte a poeziei vine cu descoperirea delicată a fulgilor de zăpadă de către ,,copilul orb dibuind primii fulgi de nea" și arătând că frumusețea nu se adresează doar ochilor, ci și celorlalte simțuri, iar fericirea nu este una singură.

Poezia alătură explozia de veselie a ,,parcului de distracții" cu căderea tăcută a primei ninsori. Ambele evenimente zugrăvesc lumea în moduri diferite. Unul prin zgomot, celălalt prin liniște. Ambele ne arată cum cunoașterea sa, indiferent cum se săvârșește, este la fel de intensă.

Un poem sensibil care, în câteva cuvinte bine alese, ne atrage atenția asupra faptului că fiecare episod pe care îl trăim este, de fapt, o dovadă a frumuseții vieții.

Irina Țipordei

Toaca schitului

 

 

         toaca schitului –

rămas fără o doagă

un butoi 

Ioan Mara

 

O alăturare care ne face să zâmbim: o doagă dintr-un butoi e folosită în scop de toacă, la propriu. Dar gândul ne fuge și la sensul figurat al expresiei „a rămâne fără o doagă”.

Ana Drobot

 

Pensie specială (968)

pensie specială –

grădina bunicii plină

de părăluțe

Florin C. Ciobîcă

Dacă nu aveți planuri, le găsiți în poemele haiku reușite. La o primă lectură a poemului lui Cezar Ciobîcă, suntem conectați la unul din subiectele spinoase ale românilor: pensiile speciale. Dar bunica e la ea în grădină, nu știm dacă citește vreodată ziarele online sau se uită pe tik-tok. Părăluțele au înflorit și se bucură din plin de ele. Este ceva special, care încântă inima și ochii. Acesta este cu adevărat “pensia specială”.

Dacă translatam ușor perspectiva, fără să ne îndepărtăm prea mult de minunatele flori, am putea înțelege de ce sărac este acela care are doar bani. O încântare doar pentru buzunar.

Autorul pune în balanță rapacitatea, pe de o parte, și umanitatea bunicii, pe de altă parte. Două lumi paralele. Nu se vor întâlni niciodată…

Cuvântul “special” are aici un dublu sens, cel asociat cu privilegiile (nemeritate), și cel uzual (cel care ne scoate din rutina). Contrastul între cele două clase sociale este subliniat de numele umil al florilor: unii au (doar) conturi, alții, bănuți.

Cât despre bunica, ea însăși este un întreg univers, mereu inspirator pentru haijini.

Ramona Bădescu

 

 

Ramură de măslin (968)

ramură de măslin –
dronele alungând
toți porumbeii

(Mihai Talașman)

 

Un poem concis și la obiect, în structura 6-6-5 (dacă ar fi ieșit 666, ar fi fost, subliminal, și mai grăitor).

 Fără să se complice cu reșaparea temelor și termenilor care atrag voturi ca hârtia de muște, fără a rindelui cuvintele ca să se încadreze în șablonul 5-7-5, dar și fără a le da drumul să iasă din pagină (limitându-se la cele 17 silabe care îi stau bine haiku-ului), autorul prezintă cu minimum de detalii, la modul  "no comment", realitatea zilelor noastre.

 Poemul nu are nevoie de prea multe tălmăciri. E limpede ce ne spune: mai avem de așteptat până la primul semn de restabilire a păcii și normalității, până ne vom regăsi din nou pe o planetă locuibilă. Trebuie să resistăm, așa cum putem, fiecare pe arca lui, până s-o termina potopul de flăcări, până ce cerurile se vor deschide iar pentru noi, până vor mai veni și vești bune. Dar cert este că există o ramură de măslin undeva, chiar dacă nu e accesibilă deocamdată, deci speranțele într-o lume mai bună nu sunt deșarte.

 Andrei Andy Grădinaru

Se scutură sakura

 

graniță-ntre lumi –
se scutură sakura
pe scaunul gol

(Tania Gogan)

 Citind poemul, ne întrebăm, firește, despre ce lumi ar fi vorba. Corelând textul cu imaginea, ne dăm seamă că una este lumea celor care încă trăiesc, cealaltă, lumea celor plecați dintre noi, ale căror spirite ne urmăresc continuu, trezind sau răscolind amintiri…

Termenul graniță este unul care intrigă; ne pune pe gânduri, fâcându-ne să bâjbâim, să speculăm în căutarea unui răspuns pertinent, valid.Granița, pe de altă parte, te forțează să accepți că există anumite limite, îngrădiri, fără de care lumea ar suferi din pricina încălcărilor, a abuzurilor de orice fel.

La hotarul dintre lumile vizate, imaginea florilor de cireș /sakura apare parcă pentru a detensiona o atmosferă încărcată, nu una la care se face trimitere direct, ci una sugerată de însuși primul cuvânt din text. Nu vi se pare că această vocabulă niponă, rostită, în context, pare să aibă sonoritatea dură unei lame katana? Mie, sincer, da.

Scuturarea acestor flori evidențiază, clar, trecerea inexorabilă a timpului, frumusețea și fragilitatea impermanenței, trecerea rapidă, parcă fără istorie, dintr-o lume într-alta.

Ultimul vers ne imprimă o stare de tristețe, de durere resimțită din cauza unei absențe care marchează, golește sufletul, răvășindu-l, transformându-l într-o urnă funerară… Imediat ce terminăm de citit poemul, avem impresia că golul, ca mesager al Nimicului, se infuzează insinuos în noi și răsună ca țipătul unei buhe…

După mine, pare să se potrivească întrucâtva cu ce transmite textul versurile marelui Lucian Blaga: Cîntă prin ceaţa/ care căzu -/ veşnic deasupră-mi / pasărea U.

 

Cezar F. Ciobîcă.

Maci înfloriți (965)

 

 

maci înfloriți -

bătrâna șterge praful

de pe oglindă

(Mihaela Iacob)

 

Incipitul, sub sintagma ,,maci înfloriți", pare să facă referire la sezonul acestor flori, a căror apariție transformă totul într-un spectacol.

În plin anotimp de renaștere a naturii, ,,bătrâna șterge praful de pe oglindă". Nu suntem, însă convinși că oglinda se cerea, într-adevăr, ștearsă. Poate, scopul bătrânei era doar încercarea de a regăsi în ea o imagine a sa din trecut, o imagine a ceea ce cândva a fost intens și viu precum un mac înflorit. Frumusețea naturii pare să o debusoleze, așa cum se întâmplă și cu trecerea anilor pentru fiecare dintre noi.

Prospețimea și intensitatea florilor devin un reper pentru o tinerețe trăită sau amintită. „Maci înfloriți” nu sunt doar un element de natură, ci un punct de interacțiune cu trecutul.

Irina Țipordei

Gală de balet (965)

 

gală de balet –

zefiri unduindu-se

printre zefiruri

(Andrei Andy Grădinaru)

 

Primul vers ne introduce într-o gală de balet. Ne aflăm așadar la un spectacol de dans caracterizat prin mișcare ușoară, zbor, grație, unduire.

În a doua parte a poemului, autorul anunță ,,zefiri unduindu-se printre zefiruri". Intră în scenă ,,zefirul'' sub ale cărui adieri, costumele delicate din ,,zefir'' ale dansatorilor devin mai fluide. Vântul și materialele se susțin reciproc în deplin acord cu dansul. Armonia domină.

Omonimia substantivului sporește farmecul atât auditiv, cât și vizual. Autorul valorifică nu doar acest aspect, ci și formele diferite de plural pentru a iniția un mic joc lexical și de percepție, ca și când vântul, trupurile și costumele ar crea împreună desenul dansului.

Toate la un loc - imponderabilitatea corpului în mișcare, a vântului și a țesăturii - amplifică efectul general de plutire și de unduire, dând impresia că însuși cuvântul face pași de dans între două identități.

Irina Țipordei

  

Concert de pian (963)

 

concert de pian –

notele fără cusur

ale tăcerii

(Andrei Andy Grădinaru)

Într-o comunicare, contează atât ce se spune prin cuvinte, cât și ceea ce se lasă a se deduce, a se subînțelege, prin limbajul non-verbal, prin comunicarea indirectă. În concertul de pian, nu ni se spune totul direct. Se lasă multe a se înțelege. Prin priviri, prin tăceri. Prin subtilități. Prin asocieri legate de cuvinte: notele tăcerii ne arată importanța momentelor în care nu ne spunem în cuvinte anumite lucruri, însă atitudinea noastră lasă totul să se subînțeleagă. În cultura japoneză, tăcerea este parte din comunicarea indirectă. Cu ajutorul momentelor de tăcere și ezitare, putem descifra ceea ce vorbitorul a vrut să spună cu adevărat.

Ana Drobot

Nopți albe (963)

 

nopți albe –

perna îşi pierde

memoria

(Cătălin Gavriliu)

 

Legături bine create între jocuri de cuvinte - nopțile albe și memoria pierdută, atribuită pernei. Concentrarea și atenția sunt reduse odată cu lipsa somnului. Nopțile albe pot semnala un gol în procesul amintirii. Perna are memoria celui care stă pe ea - în cazul acestui poem, proprietarul pernei a petrecut timpul în altă parte, poate pe la petreceri. Trăitul intens însă e contrastat de amintirile lipsă. Ce rămâne din toate acestea? Totul e efemer, dar, ne întrebăm, ce sens are totul dacă nu ne amintim măcar cele petrecute?

Ana Drobot

Jurăminte (961)

jurăminte –

un palimpsest de nisip

într-o cochilie

 

(Ioan Marta)

 

Se pare că din tot ce a fost a rămas doar … nisipul pe care, cândva, s-au scris ori s-au rostit jurăminte. Marea este un martor care cere exprimarea imperioasă a sentimentelor. Tot ea va ști să șteargă și să rescrie pe straturile vechi povestea. Și apoi să o închidă într-o cochilie ca într-un sipet prețios. Până la urmă, nu este viața un palimpsest?

Ramona Bădescu

O pană plutind

 

o pană plutind –
pleoapele haijinului
întredeschise

 (DANA ENE)

  Deși s-ar putea obiecta că primul vers povestește, cuminte, fotografia, voi para spunând că de data aceasta redundanța era necesară pentru înțelegerea restului. Într-adevăr, ce face un haijin autentic când microcosmosul înconjurător îi oferă firmituri de transcendență (căderea unei frunze, plutirea unui fulg, saltul unei broaște, etc.)? Exact: pândește, asemenea unei pisici care miroase prada, inspirația, momentul acela de satori poetic din care se naște un haiku/senryu viguros.

Am toată admirația pentru subtilitatea și (auto)ironia cuprinse in versuri, și mai ales pentru aparenta simplitate și eleganță (căci doar cine scrie haiku știe câtă muncă și frământare stau în spatele produsului final) cu care este construită aluzia poemului. Felicitări, Dana Ene, te mai așteptăm pe la noi.

 Ioana Dinescu

Rece ca piatra

 

dincolo de ieri
(și-)a pierdut inocența –
rece ca piatra

(Catinca Vlad)

 Poemul pe care l-am ales drept câștigător luna aceasta, chiar dacă șchioapătă un pic (ca să sune mai bine ar fi trebuit adăugat un pronume reflexiv în fața verbului), asta îl face parcă și mai straniu ca atmosferă, m-a teleportat imediat la cazul Caracal… Un anumit eveniment  din trecutul nu prea îndepărtat a bulversat total ființa celui/celei la care se face referire… Cititorului nu-i trebuie multă imaginație ca să-și dea seama că cel/cea pângărit/ă a suferit enorm și nu se mai poate descotorosi de haina hâdă a unor imagini care, asemeni unor fantome, revin brutal, permanent pentru a-i face viața insuportabilă…

              Deși nu face parte parte din recuzita firească a haikuului, comparația din final (substantivul “piatra”trimite atât cât trebuie la fotografia de la care s-a pornit) subliniază foarte bine transformarea șocantă a persoanei suferinde în ceva insensibil, apatic, lipsit de vitalitate, cu alte cuvinte într-un obiect inanimat, cu minime șanse de evoluție…

               Pentru a putea ajuta cumva victimele unor astfel de acte inumane, e nevoie de  toată empatia și căldura noastră, de rugăciuni tămăduitoare, care să-i aducă din nou pe linia de plutire…

               În concluzie, poemul de față, profund prin tema abordată,  prin suferința pe care o emană, ne îndeamnă parcă să nu rămânem reci, impasibili, ci să luăm atitudine și să căutăm soluții prin care să stârpim deviațiile comportamentale care creează dezechilibre și atentează la siguranța celor pe care-i iubim…

Cezar-Florin Ciobîcă

Mersul pe sârmă

 

descătușare –
două umbre-n zori deprind
mersul pe sârmă

(Mona Gheorghe)

 Primul vers face legătura cu fotografia într-un mod aerat, subtil, inversând ”înlăcătușarea” multiplă din imagine și transformând-o într-o descătușare (la figurat, desigur) a simțurilor. Foarte bine ales acest prim vers, cu maximum de concizie și multitudine de sensuri.

Mai departe poemul lasă loc unor variate direcții de interpretare, așa cum îi stă bine unui haiku. Poate că după descătușarea nocturnă, cele două umbre învață prudența și falsitatea impusă de vechile roluri pe care le are fiecare în familie sau societate. Un mers pe sârmă printre minciuni și jumătăți de adevăruri, un secret doar al lor, păzit de lacătele unei iubiri imposibile(?)

Felicitări, Mona Gheorghe și te mai așteptăm pe la noi.

Ioana Dinescu

Noapte de Sânziene

 

noapte de Sânziene –

de veghe la granița

dintre lumi

(LUMINIȚA CANDELĂ)

Insolită interpretare a fotografiei din concurs, cămașa simbolizând ursitul presupus a se arăta în această noapte, de Sânziene. Primul vers plasează acțiunea într-un moment legat de tradiții și obiceiuri mioritice. Versul al doilea accentuează starea de spirit a autoarei, în așteptare, între cele două lumi (ultimul vers), reală-ireală, creând un fin balans ce captează atenția cititorului. Haikuul însuși împrumută din mireasma coroniței lăsate intenționat afară, peste noapte, în speranța că va fi cuprinsă de rouă. În opinia mea, acest poem creează un tot emoțional și foarte  original cu fotografia. Cele două componente (imagine – haiku) nu se explică una pe cealaltă, ci se complementează, așa cum cere prin definiție o haiga, motiv pentru care i-am acordat diploma lunii iunie, a cărei concepere aparține doamnei Constanța Erca.

Ioana Dinescu

Lumina din zori

 

lumina din zori –
căutând încă drumul
în umbra mamei

(LUMINIȚA PETREA)

         Poemul  Luminiței P. , care a luat din imagine fărâme simbolice ca să poată crea o metaforă subtilă, subliniază limpede, fără artificii, legătura strânsă dintre mamă și fiu/ fiică pe cărarea vieții. Frumusețea și profunzimea este dată de versul median în care verbul și adverbul, ambele durative, evidențiază faptul că odorul, încă necopt și incapabil să-și asume calea, să se desprindă de cuibul natal, se află în continuare sub aripa tutelară a mamei, care probabil, știindu-l nepregătit suficient, nici nu dorește ca puiul ei să înfrunte deocamdată de unul singur vâltoarea vieții. Din ultimul vers transpare clar, cum este și firesc, de altfel, că între cei doi cordonul ombilical, deși tăiat  nu este rupt și nici nu va fi vreodată… În plus, versurile te încântă și eufonic, întrucât  la nivel fonetic aliterația și asonanța conlucrează armonios pentru a transmite subliminal o melodie stenică.

Cezar-Florin Ciobîcă

Roata timpului

 

roata timpului –
dintr-o mână de lut doar
oale și-ulcele

(Mirela Brăilean)

 În primul rând apreciez jocurile multiple de planuri și idei, aluziile și consistența rotundă a versurilor, care nu șchioapătă nici formal, nici gramatical. În al doilea rând, legătura cu imaginea se țese firesc și elegant, fără nici o forțare de sens și luând din fotografie atât cât trebuie ca să creeze puntea.

”Roata timpului” conduce subtil la tema imaginii: olăritul cu a sa roată a olarului. În același timp roata karmică a trecerii timpului pregătește trimiterea la zădărnicia prezentă în următoarele versuri. Într-adevăr, obiecte și oameni, cu toții suntem lut și în lut ne întoarcem, fragili și trecători ca un ciorchine de oale care-și așteaptă măciuca.

Ioana Dinescu

Ceață densă

 

 

ceață densă –
ca din pământ
ochiul al treilea

 (Ion Cuzuioc)

 Un haiku original, un poet inteligent care ne sugerează că, dintr-un moment confuz al vieții, a ieșit printr-o meditație care i-a deschis al treilea ochi (al corpului energetic).

Foarte interesant, felul în care se intersectează haikuul cu fotografia. Autorul, cu imaginație fină, vede în apa tulbure o zi cețoasă, iar o broască ieșind ca din pământ este motiv pentru al treilea ochi.

În opinia mea, acest haiku la fotografie este deosebit și merită diploma lunii martie.

Lavana Kray

Înzăpezire

 

înzăpezire –
tata trece pe curat
memoriile

 (Dana Ene)

 Mi-a plăcut poemul încă de la început, de cum l-am primit, și chiar mă întrebam dacă voi mai primi unul la fel de bun. Din punct de vedere fonetic, z-ul din primul vers, repetat de două ori, te invită parcă să auzi viscolul ce face ravagii afară, dar, de asemenea, speculând la maximum, același z te poate trimite cu gândul la ziua z, la sfârșitul iminent, pe care tata, bolnav ori bătrân, simte că-i aproape; în aceeași ordine de idei, verbul trece din mijloc evidențiază, printre altele, scurgerea, pierirea. Și cum Cronos nu mai are răbdare, cel cu harul scrisului, ferice de el!, își transcrie pe curat memoriile până nu va fi prea târziu. Și iată cum albul zăpezii și albul velin al hârtiei se împletesc armonios într-o poveste tristă, dar frumoasă, dalbă despre timpul care crește în urma noastră tot mai vârtos… Bravo, Dana!

Cezar F. Ciobîcă

În cădere liberă

 

o noapte albă –
în cădere liberă
pana haijinului

 (Vasilica Grigoraș)

 Din cele trei poeme primite doar primul intră în discuție. Jocul de subînțelesuri și aluzii promite mult și incită imediat curiozitatea cititorului. Dar nu-și duce promisiunea până la capăt: nu e clar dacă pana de inspirație a haijinului îi provoacă acestuia nopți albe, sau dacă, aflat în pană de instrumente de scris, acesta apelează la gâsca din curte. Sau, poate, orgoliul de poet aflat în pană de idei începe să năpârlească, pierzând pene după pene….. Oricum ar fi, ideea de la care bănuim că pornește poemul este fără îndoială savuroasă, așa că nu pot decât să recomand cu căldură autoarei șlefuirea lui.

Totuși, (nu doar) din lipsă de concurență acest poem are toată îndreptățirea să se așeze pe podium. Felicitări autoarei, dna Vasilica Grigoraș!

Ioana Dinescu

Anul 2021

                                                     

Ianuarie

Sfere de influență

Februarie

Scaun cu rotile

Martie

Roz prăfuit 

Aprilie

Lumini și umbre

Mai

Târg de vechituri

Iunie

                                                         Printre obloane

Iulie

Nod în papură

August

Cartea cărților

Septembrie

Acorduri de blues

Octombrie

Zile cu ceață

Noiembrie

Fanfară mută

Decembrie

Ochii negri ai fetei

Anul 2020

Ianuarie 2020

Poame uscate

Februarie 2020

Firul Ariadnei

Martie 2020

Codru defrișat

Aprilie 2020

Cu traista în băț

Mai 2020

Podul șubred

Iunie 2020

Noapte albă

Iulie 2020

Căldura verii

August 2020

Doar umbra ta

Septembrie 2020

Lună de foc

Octombrie 2020

Sub nimbul reginei

Noiembrie 2020

Buchetul de plastic

Decembrie 2020

Visul de copil 

Anul 2026

    Ianuarie 2026

Cu ochii deschiși

      Februarie 2026

Pâlc de ghiocei

       Martie 2026

Fără foșnet 

          Aprilie 2026

Se scutură sakura

Anul 2025

Ianuarie 2025

Peste patina timpului

Februarie 2025

Flori de gheață

Martie 2025

Strat după strat

Aprilie 2025

Orizont pierdut

Mai 2025

Răscolind cărbunii

Iunie 2025

Lecția despre lumină

Iulie 2025

La poarta infernului

August 2025

                         Alzheimer                                 Septembrie  2025      

Rătăcită-n labirint

Octombrie 2025

Dintr-o carte de povești

Noiembrie 2025

La sfatul bătrânilor      

Decembrie  2025                    

Bătrâna oarbă

Anul 2024

Ianuarie 2024

Cu parfumul ei

Februarie 2024

Primenit de păianjen

Martie 2024

Miros de mraniță

Aprilie 2024

Printre fire de lână

Mai 2024

Rochia dervișului

Iunie 2024

Însăilate de asfințit

Iulie 2024

Natura moartă

August 2024

Dublarea gărzii

Septembrie 2024

Solfegii mute

Octombrie 2024

Portiță prin gard

Noiembrie 2024

Casa pustie

Decembrie

Șirul mătăniilor

Anul 2023

Ianuarie  2023

Broboada veche

Februarie  2023

Un fir de viață

Martie  2023

Bunica la coafor

Aprilie  2023

Amor de-o vară

Mai  2023

Parfum de femeie

Iunie 2023

Ieșire din ceață

Iulie  2023

Un petec de cer

August  2023

Cu chipul mamei

Septembrie  2023

Așteptînd luntrașul

Octombrie  2023

Noapte de priveghi

Noiembrie  2023

Casa natală

Decembrie  2023

Focul dragostei

Anul 2022

Ianuarie 2022

Buna-și scutură șorțul

Februarie 2022

Prin piatra funerară

Martie 2022

Măcinați de rugină

Aprilie 2022

Țipăt de cocor

Mai 2022

Paradox montan

Iunie 2022

Pe ultimul drum

Iulie 2022

Cinci anotimpuri

August 2022

Mirosul de tei

Septembrie 2022

Flori de mucegai

Octombrie 2022

Loc de odihnă

Noiembrie 2022

Flăcări în frunze

Decembrie

Luat de val

Anul 2019

Decembrie 2019

Luna plină

Noiembrie 2019

Amurg de toamnă

Octombrie 2019

Vălul uitării

Septembrie 2019

O pană plutind

August 2019

Rece ca piatra

Iulie 2019

Mersul pe sârmă

Iunie 2019

Noapte de Sânziene

Mai 2019

Lumina din zori

Aprilie 2019

Roata timpului

Martie 2019

Ceață densă

Februarie 2019

Înzăpezire

 Ianuarie 2019

În cădere liberă