ultimul
goblen –
însăilate
de-asfințit
rândunicile
(Andrei
Andy Grădinaru)
Îmi este clar că poza lunii iunie i-a
fost pus serios la încercare pe participanți la această ediție. Pornind de la
puținul pe care îl oferea fotografia, s-au făcut totuși destule trimiteri
interesante către croitorie, dans, sport, rândunele, sumi-e, coridă, haiku etc.
Poemul ales de mine drept câștigător
aduce în atenția noastră goblenul, genul acela de broderie fină, care a fost
într-o vreme, poate că mai este, un hobby pentru foarte multe femei din
România.
Sintagma din prima parte pare să ne
spună fie că e vorba de o lucrare terminată cu brio, cu satisfacție, una
dintr-un set anume, fie că artistul în cauză, spetit de munca meticuloasă, s-a
stins /epuizat în timp ce încerca să-și ducă lucrarea la capăt.
În partea a doua, avem o construcție
pasivă cu asfințitul în prim-plan. Acesta, umanizat, reprezintă agentul creator
care contribuie covârșitor la desăvârșirea broderiei.
Pe de altă parte, citind poemul într-o
altă cheie, poemul ne propune, de fapt, un decupaj plastic (un goblen) al unui
sfârșit de zi, în ale cărui fire colorate de superbul crepuscul sunt cusute
doar în mod provizoriu și câteva rândunele, care, la cât de sprintene
sunt, e clar că nu pot fi puse definitiv
în textura tabloului.
În concluzie, poemul de față, ca orice
haiku autentic de altfel, ne livrează o mini tapiserie prin care parcă suntem
invitați să ne deschidem ochii la maximum pentru a surprinde anatomia
frumuseții ascunse în desenele covoarelor ce se țes zilnic în fața noastră.
Cezar F.
Ciobîcă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu