Pâlc de ghiocei

 

gloria mundi –

lâng-o cruce de piatră

pâlc de ghiocei

Magda Țocu

Ultimul poem din luna lui făurar a salvat, după mine, turma textelor culese de băcița Ioana.

Primul vers din acest haiku este o doar un fragment din Sic transit gloria mundi! (lat. „Așa trece gloria lumii”) – cugetare ce face parte din Imitatio Christi, o culegere anonimă de precepte religioase și sfaturi morale, scrise în limba latină (sec. al XIV-lea). Pentru cine nu știe, aceasta este formula adresată noului papă, cu ocazia alegerii sale, spre a-i aminti că puterea lui e nestatornică și gloria trecătoare.

Partea a doua a poemului evidențiază tocmai contrastul dintre permanența naturii, datorată frumuseții și armoniei elementelor ei și impermanența omului, prezența crucii de piatră sublinind efemeritatea condiției umane, firea sucită a omului, nestatornic, în general vobind, în sentimente, trăiri, emoții, gânduri, alegeri, decizii etc. În comparație cu el („Numai omul-i schimbător / Pe pământ rătăcitor” – Mortua est, Mihai Eminescu), natura, simbolic reprezentată aici de pâlcul de ghiocei, semnifică speranță, lumină, neprihănire, izbânda împotriva iernii, a timpului, a întunericului, a morții.

Ca o concluzie, textul ne invită, nu-i așa?, să reflectăm cu atenție la sinuosul nostru parcurs de călători prin această lume, uneori actori, alteori spectatori și să încercăm să renunțăm la goana nebună, paralizantă, energofagă, după avere, faimă, distincții,recunoaștere, popularitate etc., care ne ruinează pur și simplu sufletește, ne demonstrează cât suntem de banali, confuzi, artificiali și agresivi într-o lume în care galopantul AI ne subjugă, deturnându-ne progresiv de la sensul și valorile esențiale ale vieții noastre.

Jurizare și comentariu: Cezar-Florin Ciobîcă