o pană plutind –
pleoapele haijinului
întredeschise
(DANA ENE)
Deși s-ar putea obiecta că primul vers povestește, cuminte, fotografia,
voi para spunând că de data aceasta redundanța era necesară pentru înțelegerea
restului. Într-adevăr, ce face un haijin autentic când microcosmosul
înconjurător îi oferă firmituri de transcendență (căderea unei frunze, plutirea
unui fulg, saltul unei broaște, etc.)? Exact: pândește, asemenea unei pisici
care miroase prada, inspirația, momentul acela de satori poetic din care se
naște un haiku/senryu viguros.
Am toată admirația pentru subtilitatea și (auto)ironia cuprinse in
versuri, și mai ales pentru aparenta simplitate și eleganță (căci doar cine
scrie haiku știe câtă muncă și frământare stau în spatele produsului final) cu
care este construită aluzia poemului. Felicitări, Dana Ene, te mai așteptăm pe
la noi.
Ioana Dinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu