portiță prin gard –
Venirea toamnei aduce wabi-sabi din belșug,
conștientizându-ne de adevărul incontestabil al impermanenței, de parfumul
revenirii la elemente esențiale, care săne facă să privim totul, clipele, cu
alți ochi, calmi, fără agitație energofagă.
Deși în imaginea propusă de Ioana este evidentă lupta
dintre vechi, trecut (rugină) și nou, proaspăt (verde),
luna aceasta am ales drept câștigător un poem care neduce cu gândul la iubire/
îndrăgostire ca vector multifuncțional (speranță, împlinire,dezvoltare,
eliberare, înălțare, mântuire etc.).
În text, portița din prima parte (diminutiv de la
poartă) nu reprezintă neapărat unloc de trecere pentru oameni, o barieră pentru
străinii nepoftiți, ci un loc mai îngust,prin care se strecoară animalele, de
regulă pisicile, o tăietură aparent secretă.
Întorcându-ne un pic la fotografie, poarta, în mod normal,
ca parte a unei îngrădiri(proprietate privată) este prevăzută zăvor, lacăt sau
alte dispozitive de protecție.
Partea a doua te incită prin două elemente de portret fizic
care descriu o fatăfrumoasă, probabil nubilă, ai cărei nuri îl farmecă pe
privitorul bărbat, nu neapăratun voyeur, făcându-l să nu mai știe ce este cu
el, să experimenteze emoții nemaiîntâlnite (dacă e vorba de un puber) sau să
trăiască stări contradictorii (dacădiscutăm despre un bărbat ajuns la vârsta
senectuții).
Dacă e să speculăm, de dragul amorului, am putea spune că
orice lacăt are și-ocheie care presupune (ră)sucire pentru a fi încuiat/
descuiat, dragostea însăși fiind ocheie pentru inima cuiva. La fel, lacătul
trimite și la celebra centura de castitate dinEvul Mediu, numită și cingătoarea
purității. Unde mai pui, că poate fi vorba vorba,și în cazul lui, și în cazul
ei, de persoane care nu sunt ușă de biserică.
Nu pot încheia fără a menționa că poemul mi-a amintit,
printre altele, păstrândproporțiile, și de Luceafărul lui Eminescu: “El iar,
privind de săptămâni, / Îi cadedragă fata”. Codana/ Ea – Cătălina, el – Cătălin
/ Hyperion. „Dragostea… acoperătotul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă
totul. Dragostea nu va pieri niciodată.”(Corinteni)
Cezar F. Ciobîcă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu