pe
ultimul drum –
copacului
pârjolit
îi cântă
cucul
(Ion Cuzuioc)
Luna asta poemele pe care le-am selectat
ca fiind reușite, după umila mea părere, au avut de-a face cu dictonul “Tonul
face muzica”.
În poemul câștigător, instrumentul muzical
din imaginea suport a fost substituit subtil cu un element din natură, ca nu
cumva poemul să cadă în păcatul descrierii simple, anoste, fără substanță. În
centrul atenției poveștii imaginate stă însă un copac pârjolit, victimă a unor
circumstanțe nefaste. În zilele noastre, pentru codru, care cică e frate cu
românul, mai potrivită ar fi afirmația „omul asfințește locul”, căci din cauza
defrișările masive și ilegale avem de suferit și noi… Revenind la subiect, cauza
exactă a pârjolului n-o știm, dar putem specula că ar fi vorba de fulger,
război sau arșiță… Spre deosebire de noi care putem avea șansa de-a ajunge,
când e cazul, într-un spital de arși (ce sinistru sună!), dacă acesta există, unui arbore pârjolit nu i
se poate acorda un astfel de tratament…Doar dacă pompierii sau ploaia ar
interveni imediat… La fel, în comparație cu omul care-i condus pe ultimul drum
de familie, apropiați, prieteni, copacului în discuție îi este aproape doar
cucul, pasărea care probabil și-a făcut cuib printre crengile lui sau care s-a
bucurat de umbra frunzișului acestuia…
Cromatic, poemul stă sub semnul cenușiului,
al griului, iar atmosfera degajată e una plină de jale, de durere…; în plus,
cântecul cucului mă duce imediat cu gândul la un recviem…
Cezar
Ciobîcă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu