Cu chipul mamei

 

drumul spre casă –
chiar și mânătărcile
cu chipul mamei

 (Andrei Andy Grădinaru) 

       Așa cum au sesizat și alții, dar nu au găsit se pare cuvintele potrivite care să mă surprindă prin trimiteri, aluzii pertinente, dacă privești mai cu atenție, imaginea dată sugerează într-adevăr ideea de maternitate, dragoste maternă, de relație strânsă/ intimă (o ciupercuță pare să fie ținută în mână de o ciupercă mai mare).

      Primul vers poate sugera faptul că un fiu/ o fiică plecat/ă departe, (la muncă, în călătorie, la studii, în armată etc.) este din nou în drum spre casa natală și abia așteaptă să ajungă la destinație.

Partea a doua aduce în prim-plan numele unei ciuperci comestibile care are în română nenumărate sinonime, destul de plastice de altfel. Ca fapt divers, mânătarcă provine din bulgară și înseamnă ciupercă. Citind versul median, te întrebi care ar fi rostul hribului în peisaj/ tablou. Ei bine, finalul ne ajută să ne edificăm. E vorba de “icoana dulce a mamei” pe care înstrăinatul/-a, dar nu numai, o poartă cu dragoste în minte și-n suflet, căci se știe că fiecare dintre noi suntem păziți de cel mai puternic dintre îngeri, nimeni altul decât MAMA. Acum, evident, ești curios cum arată, sub aspect fizic și moral, mama respectivă. Probabil că este vorba de o femeie trecută de prima tinerețe, robustă, harnică, iubitoare, grijulie, căreia îi place să poarte pălării și descrierea ar putea continua cu n atribute, căci până la urmă e vorba, nu-i așa, și de mama fiecăruia dintre noi care, de ce nu, se poate identifica parțial sau în totalitate cu mama din poem. Aș mai adăuga că, atunci când dorul de mamă te macină puternic și nu ai la îndemână poze stocate în telefon, chipul ei îl vezi peste tot în natură, căci orice detaliu insignifiant din lumea înconjurătoare îl poți asocia cu trăsăturile ei indelebile.

        În încheiere, a. un celebru proverb evreiesc de care mi-am amintit scriind acest comentariu – “Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, așa că a creat mamele!” – b. un haiku pe care l-aș fi scris pentru concurs: azil de bătrâni – / mama țese întruna / povești despre noi și c. un sfat: Cinstiți-vă mamele mai ales pentru energia/ lumina cu care v-au înnobilat aducându-vă pe lume.”

Cezar Florin Ciobîcă