Casă pustie

 

casă pustie –
paianjenul închide
fereastra

(Valer Pop)

 Nu obosesc niciodată să laud simplitatea elegantă.  Haiku-ul pe care l-am ales câștigător m-a cucerit din primul moment prin acest atribut. Îl asemăn cu un desen schițat din câteva linii, perfect plasate, a căror forță lor de sugestie depășește cea mai amplă și detailată pictură. Nimic în plus, nici un ornament inutil. Versurile se aștern firesc, simplu, dar cu ”schepsis”. Iar ”poanta” originală, ce se revelă în ultimele două, se naște dintr-un joc inteligent de cuvinte și imagini.

 O casă pustie este pustie doar de om. Când omul pleacă, alte făpturi îi iau locul și populează spațiul. Făpturi din carne și sânge, sau entități fără trup. Un nou ecosistem crește netulburat și umple golul. Unul dintre noii locatari, păianjenul, își alege un loc sensibil și strategic: fereastra. Ferestrele și ușile unei case sunt spații liminale, de trecere între două tărâmuri: înăuntrul și înafara, interiorul și exteriorul. Trecerea unui prag, fie el de ușă sau fereastră, reprezintă un gest simbolic, o schimbare subtilă, dar și o transformare esențială, căci indiferent despre cine vorbim, om, făptură sau orice fel de altă creatură, a aparține de interior este ceva radical diferit față de a ține de exterior. Sunt două tărâmuri complet diferite, iar prefacerea pentru cel ce iese sau intră se petrece în ”prag”.

 Păianjenul, poate mai înțelept și mai cunoscător ca omul, are grijă de casă. O pânză țesută în cadrul ferestrei închide golul pragului și ridică o barieră neaveniților ce vor să intre. Sau blochează evadarea celor din interior. Oricum, plasa îi asigură ”gazdei” supraviețuirea și arată lumii întregi că există totuși un stăpân în casa părăsită, și că acesta are, în felul lui, grijă de ea. Stăpânul liminalității: păianjenul!

 O plasă solidă a țesut autorul și între fotografie și poem. Căci din imagine extragem, că vrem sau nu, un iz ușor de părăsire, de sălbăticie, de ”umbră”. Verdele mocirlos al fundalului, umbrele de ramuri, golul din centru cu ”locatarul” abia schițat, toate acestea ne dau un fior gothic. În mijlocul plasei deci, păianjenul, gospodar și cu grijă de casă, își vede netulburat de treabă, el fiind atât în imagine, cât și în poem, personajul central.

 Felicitări, Valer Pop, pentru un haiku de excepție!

 Ioana Dinescu