Focul dragostei

 

focul dragostei –

prima furtună și-au rămas

doar funigeii (…)

(Mirela Brăilean)

  Privită cu atenția, fotografia propusă de colega mea degajă o atmosferă sumbră, apocaliptică, dar, în același timp, te poate duce cu gândul și  la anii de glorie ai  filmului noir sau la filmele celebrului Hitchcock, unde iluminarea specifică era intenționat redusă pentru a se crea acel suspans care pur și simplu te devora visceral.

 Poemul ales de mine drept câștigător la finele acestui an are în centrul atenției dragostea, acel sentiment unic,  de mare forță, care, în funcție de anumiți factori, îi poate aduce omului și fericirea mult căutată/ visată.

 Legătura poemului cu fotografia se face, așa cum se cade, nu direct, ci prin substantive precum foc (iubirea presupune ardere, combustie, înflăcărare, patimă, chimie etc.),  furtună (amorul nu înseamnă doar lapte și miere, ci și conflicte, certuri, crize, infidelități/ amantlâcuri, momente de gelozie etc.).

 Ingredientele haikuului relevă faptul că relația dintre cei doi amorezi nu s-a bazat deloc pe iubire sinceră,  profundă , care să-i facă să privească în aceeași direcție,  ci a fost doar ceva pasager, adică un foc de paie, probabil o aventură a cărei miză a fost distracția de moment, atracția fizică.

 După cum bine se observă, primul impas (=furtună) a adus din păcate și iminenta destrămare a cuplului. Substantivul funigei (kigo de toamnă) se integrează foarte bine în context tocmai pentru a certifica/ sugera faptul că povestea a fost o iubire de-o vară. Îmi place să speculez că unuia dintre ei, cine știe, i-a fost frică să experimenteze iubirea și-n alte anotimpuri, mai reci, care ar fi putut cimenta cărămizile invizibile ale atracției lor.  În plus, ca metaforă, mătasea morților (=funigeii) reprezintă amintirile, crâmpeiele poveștii lor de dragoste sau regretele, mustrările de conștiință care îi urmăresc pe fiecare dintre ei după stingerea relației.

  Este demn de subliniat și următorul aspect: pentru a se evita sexismul (=discreminarea sexuală), autorul, pentru ce s-a întâmplat, nu se dă vina pe un el sau pe o ea. Astfel, cititorului-detectiv îi rămâne sarcina de a dezlega misterul.

  În loc de final, să iubim cu inima deschisă, nu cu zgârcenie,  tot ce ne înconjoară, tot ce ne oferă cu generozitate clipa de azi, fiindcă șapte vieți au doar pisicile.

 

Cezar-Florin Ciobîcă