Dintr-o carte cu povești

 

bătrânul citește
dintr-o carte cu povești –
singurătate

(Mircea Moldovan)

     Fotografia propusă, destul de provocatoare, pe cei mai mulți i-a dus cu gândul la personaje din lumea basmului (dragoni, zmei,  monștri, Cenușărese etc.), la petrecerea de Halloween sau chiar la motive biblice. Într-adevăr, prin forma obiectului din prim-plan, imaginea te forțează să faci asocieri cât mai inedite, astfel încât să nu cazi în păcatul de a crea un text care să descrie banal o realitate ternă.

    Am ales drept câștigător un poem simplu, dar care degajă o atmosferă plină de nostalgie. În prima parte, facem cunoștință cu un senior care citește. Ceea ce lecturează, un volum de povești, ne poate face să credem, asta este prima pistă, că este vorba de un bunel care-i citește, înainte de culcare, ceva palpitant unui nepoțel. Avem o imagine elocventă, nu-i așa?, numai bună de pus în ramă sau într-un album.

    Finalul poemului însă ne demonstrează că ipoteza de lucru a fost falsă, că de fapt realitatea este alta: ceea ce-o face pe persoana în vârstă să citească este solitudinea, absența partenerului de viață, a cuiva drag din familia lărgită, care ar fi putut să-i edulcoreze, măcar temporar, starea de recluziune.

     În plus, atenție la ce citește bătrânul! Povești! Nu ziarul, nu o scrisoare sau vreo pagină de jurnal, nu o carte de rugăciuni, ci Povești. Cu alte cuvinte, prin scufundarea în lectura acestora, se umărește parcă evadarea din realitatea bolnăvicioasă, din banalitatea mundană, pentru a se putea teleporta într-o lume imaginară, care să vindece asemenea unui medicament paliativ. Poate că-n situația dată poveștile, basmele sunt calea cea mai nimerită de a se întoarce la vârsta fără seamăn a copilăriei, pentru a-și lua doza de voioșie și optimism, atât de necesare primenirii sufletului.

     Singurătatea nu este un azil de maximă securitate, ci târâmul celor creativi care știu să găsească ieșiri de urgență în caz de plictiseală cronică.

Cezar F. Ciobîcă