Cu ochii deschiși

 

noapte polară –

căsuța laponilor

cu ochii deschiși

Paul-Mircea Iordache

Dintre multele poeme primite ”la redacție” (mai exact, 60 la număr) de ce tocmai pe acesta îl declar câștigător? Păi, pentru eleganță, simplitate și tonul jucăuș, adică tot atâtea criterii ce definesc un haiku bun. Și pentru excelenta punte ridicată între el și imagine.

Dar să începem, ca întotdeauna, cu fotografia. Vedem (și simțim) o iarnă roz, liniște înghețată de apus și colțul unei case cu două ferestre luminate. Mai e și un pic de mare, niște bărci și un cer spectaculos. În rest, nici țipenie…. Toată această atmosferă își găsește o ”traducere” cum nu se poate mai potrivită în primul vers, ”noapte polară”. Următoarele două sunt transcrierea ludică a celor două ferestre luminate. Căsuța pare într-adevăr că s-a trezit și admiră peisajul.

Poemul surprinde, dincolo de frumusețea imaginii, esența unui moment, pe care l-am putea denumi de transcendență: noaptea polară, adică o noapte a nopților, în care întunericul capătă dimensiuni și accente cosmice, pe de o parte. De cealaltă, lumina din interiorul casei care vine să restabilească echilibrul și să alunge spaimele aduse de atotputernicia tenebrelor. Un fel de David al becului învingându-l pe Goliathul beznei! Ochii deschiși înseamnă lumina din interiorul casei la propriu, dar dându-i un sens figurat, putem citi aici și iluminarea sinelui în momentul acela ”satori-an” în care, copleșiți fiind de splendoarea vreunui peisaj natural, ne simțim ”strămutați” în alte dimensiuni.

Poemul aparent simplu, ca o introducere la o poveste pentru copii, poate fi citit, iată, pe mai multe straturi, iar în combinație cu fotografia capătă dimensiuni de-a dreptul spirituale.

Felicitări, Paul-Mircea Iordache, și te mai așteptăm!

Jurizare și comentariu: Ioana Dinescu