bătrâna oarbă –
în lucrul de împletit
niciun ochi scăpat
Mirela Brăilean
Dacă privești cu destulă atenție și
cu oarece implicare afectivă imaginea oferită/dată, n-ai cum să nu observi că
umbra generoasă a unui arbore secular (probabil un stejar, quercus
sessiliflora) este proiectată artistic pe o construcție impozantă (de
ce nu, o veche cetate medievală), acoperind-o asemenea
unui macrameu de proporții impresionante.
Pornind de la aceste
elemente, am făcut imediat legătura cu textul de mai sus, care, după părerea
mea, se pliază cel mai bine și cu atmosfera de wabi-sabi degajată
subtil, și cu aceea de yugen ce face referire la misterul
însingurării care te învăluie și te provoacă să analizezi elementele din
peisaj, animate ori inanimate (cetate, arbore, bătrâna) ca
martori-cheie la fel de fel de întâmplări petrecute demult și aflate într-un
întuneric placid, parțial sau total…
Femeia, bătrână ca și cetatea, are
ochi, dar aceștia nu mai văd deloc înspre afară, ci numai înspre interior,
înspre acel univers lăuntric care a acumulat destulă experiență
practică, dar și emoțională. Și cetatea este afectată, în felul ei,
bineînțeles, de ablepsie, fiindcă ochii care o însuflețeau sunt goi,
stinși în muta vâltoare a altor timpuri…
Ceea ce te atrage și te
impresionează în partea a doua a textului este faptul că, în ciuda faptului că
suferă de cecitate, femeia continuă să împletească obiectul de
artizanat respectiv, de parcă n-ar avea nimic, ceea ce demonstrează că această
preocupare a devenit pasiune, artă instinctuală. În plus, în
circumstanțele date, putem presupune că împletitul a devenit o formă de
supraviețuire, de luptă împotriva depresiei, a pesimismului, a fatalității, dar
și un mod constructiv de a se conecta la lumea exterioară și de a-și etala atât
migala, măiestria, cât și forța interioară.
Pe de altă parte, ultimul vers
subliniază, printre altele, ideea de memorie încă fresh (neafectată
deocamdată de Alzheimer, de pildă), de perfecțiune care, datorită
automatismelor îndelung exersate, au dus și la crearea de lucruri de valoare,
memorabile. Oricum, în cele din urmă, numai boala ori moartea o va face pe
bătrână să greșească într-un fel, să scape vreun ochi…
Una peste alta, imaginea și textul,
într-o simbioză plăcută pentru cititorii avizați au parcă ceva din aura
întunecată a filmelor noir.
Trăim, din păcate, într-o lume
tot mai oarbă (surdă, mută) la nevoile celorlalți, fiindcă ne
închidem conșțiința în temnița ingratitudinii și a autosuficienței.
Soluția? Nu scăpați niciun ochi atunci când împletiți (legături,
relații, prietenii etc.) căci împletitul presupune reunire, împreunare a mai
multor fire, care, în final, pot alcătui o imagine de bun augur, binecuvântată…
Dacă ar fi fost să trimit și eu
ceva, aș fi scris:
șezătoare-n post –
în jurul războiului
se țes iar intrigi
În numele Ioanei și al meu,
fie ca în 2026, anul calului de foc, să aveți inspirație, potcoave
bune și energie suficientă pentru a putea merge, după caz, la pas sau la
trap pe hipodromul vieții, unde obstacolele abia așteaptă să fie
surmontate c-un nechezat de bucurie.
Cezar-Florin Ciobîcă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu