bunica
la coafor –
rând pe
rând îi dispar
toți
ghioceii
(Florentin
Unțanu)
Poemul m-a făcut să
izbucnesc în râs, ceea ce nu mi se întâmplă des. Dar nu l-am ales doar fiindcă
este un senryu reușit din toate punctele de vedere, ci și din cauză că legătura
cu imaginea mi se pare la fel de bine construită. Într-adevăr, spre deosebire
de multe dintre celelalte poeme intrate în concurs, care vorbesc despre
ghiocei, vestitorul primăverii, noi începuturi, etc., etc. (imagini tocite
de-acum de atâta întrebuințare), și asta doar fiindcă în imagine avem doi
ghiocei, versurile premiate preiau floarea din fotografie folosind-o însă
metaforic. Nu este singura creație din această ediție care folosește
sintagma ”ghiocelului” pentru a denumi
firele cărunte din părul femeilor aflate la o vârstă mai coaptă. Dar cu
siguranță este, în opinia mea, poemul cel mai reușit dintre toate.
Versurile spun firesc,
fără nici o intenție de a respecta rigorile formei la haiku, o poveste privită
din perspectivă mucalit-ironică. Deși bunică, femeia tot femeie rămâne:
coaforul (cu cosmetica inclusă, aș adăuga eu) devine aliatul numărul unu în
lupta cu ”primăvara” din păr. Căci, chiar și la vârsta a treia, femeile își
doresc ghioceii sub formă de buchet, în nici un caz răsăriți spontan în păr. Și
dacă totuși au tupeul să apară unde nu trebuie, aceștia vor fi eradicați fără
milă de coafeză. Căci, indiferent de anotimp, pentru păr ne dorim culori de
toamnă, ruginiuri, brunuri sau auriuri cât mai uniforme, neîntrerupte de
”ghiocei” neinvitați, care în loc să ne împrimăvăreze, nu fac decât să anunțe o
toamnă/iarnă a vieții.
Cum spuneam, faptul că
versurile nu respectă deloc tactul de 5/7/5, deși reprezintă un minus, nu
afectează curgerea firească a ”anecdotei” în cele 3 versuri. Desigur, poemul
putea fi ”muncit” un pic mai mult: se putea căuta o formulă de a spune aceeași
poantă într-un mod la fel de convingător și de (aparent) spontan respectând
numărătoarea. Am acordat însă mai multă importanță modului în care autorul
construiește puntea metaforică cu fotografia și jocului anotimpurilor dintre
poem și imagine: primăverii din fotografie îi corespunde, ca o reflexie
deformată în oglindă, toamna vieții personajului din poem.
Felicitări, Florentin
Unțanu, și la mai multe recidive!
Ioana
Dinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu