Scaun cu rotile

 

scaun cu rotile –
ecoul primului vals
stăruie-n urechi

 (Ion Rășinaru)

Poemul exprimă  durerea unei persoane lovite de paralizie și te face să empatizezi cu emoțiile acesteia. Se poate specula pe marginea cauzei care a determinat ajungerea într-o astfel de situație, iar gândul ne poate duce ori la poliomielită, ori la vreun accident teribil. La fel de bine, poate fi vorba și de un veteran de război, lăsat la vatră  în scaun cu rotile… Cert este că acest individ reușește să supraviețuiască încă printre cei vii grație amintirilor frumoase, care, asemenea morfinei, îl ajută să meargă mai departe. În plimbările lui zilnice e posibil să fi zăbovit și  în fața unui anticariat unde vederea unui gramofon l-a teleportat brusc într-un timp feeric când s-a dus la o petrecere  și a cunoscut-o pe fata frumoasă de care s-a îndrăgostit și cu care și-a făcut cine știe ce planuri de viitor… … Verbul stăruie scoate în evidență faptul că frământările interioare nu cedează, că ecoul primului vals încă îl stârnește, generându-i o tulburare recurentă, care-l copleșesc plăcut… Poemul persistă  în mintea noastră, fiindcă te face să te înfiori când îți imaginezi povestea unei iubiri frânte prematur….

Cezar Florin Ciobîcă