căldura
verii
uscând
rădăcinile -
fiu de
emigrant
(Andrea Tamas)
Hotărâtor la aceste versuri, pe lângă
frumusețea mesajului, a fost modul cum autoarea a știut să lucreze cu
juxtapunerea specifică unui haiku de calitate. Primele două versuri nu au, la o
primă lectură, nici o legătură cu ultimul. Doar interpretându-le în altă cheie
decât cea a evidenței faptice – căldura toridă usucă de multe ori până și
rădăcinile vegetalului -, realizăm cât de profundă și complexă este legătura cu
versul al treilea. Ni se relevă de la sine, fără ca nimic să fie spus explicit,
patetic, sau în mod forțat, drama generațională a familiilor de emigranți. E
vorba aici de o temă arhetipală, aceea al dezrădăcinării, care nu este doar de
mare actualitate în contemporaneitatea noastră, ci poate fi găsită de-a lungul
istoriei la aproape toate popoarele si epocile. Părinții veniți din alte părți,
cu o cultură, obiceiuri și tradiții care în noua patrie, de obicei totalmente
diferită de cea de origini, nu-și mai găsesc rostul și pier încet, încet, sunt
puși în fața faptului că fii și fiicele lor vorbesc, la propriu și la figurat,
o altă limbă, ceea ce duce de multe ori la o înstrăinare și mai mare între
părinți și copii decât aceea născută firesc din falia între generații.
”Rădăcinile” copiilor sunt uscate de solul nou și neprielnic, iar drama acestei
dezrădăcinări este resimțită în primul rând de părinții suspendați între cele
două lumi și asistând neputincioși la transformarea lăstarului lor în altă
specie.
Haiku-ul are și o
foarte bună ancorare în imagine. Ciotul uscat de la malul apei, cu rădăcinile
retezate, duce imediat cu gândul la copacul, odată falnic judecând după
trunchi, din care acum n-a rămas decât o carcasă fără viață. Și ce altă
metaforă mai reușită se putea găsi pentru ideea de emigrant decât țărmul
mării/oceanului, acela care desparte continente, țări și destine?
Felicitări, Andrea
Tamas, pentru această grozavă reușită! Te mai așteptăm pe la noi!
Ioana
Dinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu