Șirul mătăniilor

trilul mierlei –
pierzându-se șirul
mătăniilor

(Ana Drobot)

 

În fotografia dată, se observă foarte clar că imaginea păsării albastre îi ia pur și simplu fața unui detaliu/ aspect  din sculptură/ statuie, care pare să fie un animal de dimensiuni mici…Ceea ce ni se oferă prin postura călugărului nu pare să fie nicidecum un dialog filosofic sau teologic/ soteriologic, ci, probabil, o atitudine extatică în fața unei minunății create de Dumnezeu.

Haikuul de mai sus, care se remarcă prin simplitate și cursivitate, tocmai asta vrea să surprindă /releve – reacția în fața unui stimul extern inedit, eufonic, care bulversează, îndemnându-ne parcă să fim atenți și la altceva decât la ceea ce ne livrează rutina cotidiană, monocordă. Trilul mierlei poate fi foarte bine interpretat ca o epifanie, o revelație, o trezire a simțurilor bătucite de mereu aceleași probleme ontologice, o lecție prin care ni se cere subtil să ne aplecăm urechea și la ce mișună, există în jurul nostru, să deschidem larg ochii pentru a savura frumusețea lucrurilor mărunte. Asta se poate întâmpla numai dacă renunțăm la ochelarii de cal, la a ne pune doar pe noi pe locul întâi, în centrul atenției.

Este de apreciat, de asemenea, că s-a folosit corect procedeul amânării surprizei, lăsând-o, așa cum trebuie, în ultimul vers. La fel, alegerea cuvintelor potrivite conferă textului un grad sporit de muzicalitate, combinația anumitor vocale și consoane făcându-ne să percepem aievea, ca mesaj subliminal, printre rânduri, viersul plăcut al păsării ori zgomotul infim al șiragului de mărgele…

Indiferent că suntem clerici sau mireni, pentru o viață sănătoasă din punct de vedere afectiv, dar și mental, ar fi de bun augur să pierdem mai des șirul mătăniilor, să ne lăsăm cât mai des pătrunși, atinși, surprinși, emoționați, cuceriți, copleșiți de ceea ce este frumos de auzit și de observat/ contemplat în jurul nostru, în sânul naturii, indiferent de anotimp sau de vreme/vremuri, dar pentru asta, trebuie să recunoaștem, mai ales în zilele noastre când crește accentuat numărul celor care sunt infomani și nomofobi, că este o nevoie acută de resetare, cu grijă, a răbdării și-a atenției.  Trăim cu adevărat doar atunci când simțim intens, la maximum, și dovedim că nu suntem stane de piatră…

Cezar Ciobîcă