Tîlcuri deslușite

 

Tîlcuri deslușite

 

            În mod firesc, introducerea unei pauze între cele două părți ale tristihului numit haiku a însemnat o oportunitate pe care unii autori au luat-o în serios și au revoluționat poemul, iar alții n-au băgat-o pur și simplu în seamă. Au ignorat-o pentru că le proteja comoditățile.

            Ceea ce au sesizat cei dintîi a fost faptul că prin kireji haiku-ul dobîndea de fapt trei părți, două verbalizări și o tăcere. Se îmbogățea strucutural și căpăta o unealtă cu ajutorul căreia putea să compenseze scurtimea canonică. Poate că prilejul n-a fost pe deplin conștientizat, dar autorii cu talent l-au sesizat și au profitat de situația creată și de beneficiile oferite. Oferind și ei sau, mai degrabă, dăruind și celorlalți modele în care oportunitatea era pusă la lucru.

            Modelul aducea multe noutăți. Se adopta limbajul colocvial, mai scurt, mai eliptic, mai fragmentar, mai alert. Se cultiva prezența aluzivului. Textul devenea unul cumulard și comprimat. Se îmbogățea cu înțelesuri nenumite, sugerate doar. Imaginea devenea tot mai mult doar o pistă falsă. Iar înțelesul întregului poem se transfigura în alegorie.

            Suficient ca, din comoditate sau din neînțelegerea subtilităților noului prototip, o bună parte din autori să rămînă prizonierii vechiului șablon. Adică să cultive formatul unei singure imagini din natură, deși foloseau (doar de mîntuială) cratima, semnul kireji-ului. Neînțelegerea și neputința lor a fost însă travestită epigonic într-un respect nemăsurat al imitării lui Bashō.

            Toată această schimbare implica însă o campanie care să impună o altă viziune asupra haiku-ului, aceea care să recomande și să convingă autorii că noile modele sînt mai valoroase decît cele de dinainte. Și modul cel mai la îndemînă a fost comentarea poemelor de excepție și evidențierea modului în care au fost concepute.

Comentarii la concursul săptămînal 

Comentarii la concursul lunar la fotografie 

De vorbă cu autorii