Amurg de toamnă

 

amurg de toamnă – 
tot caut pentru tata
un donator

 (CEZAR FLORESCU)

 Mi-a plăcut de la prima vedere fotohaikuul rezultat printr-o asociere de tip parfum, adică, aşa cum ar fi zis Dumitru Radu, “semnifiaţiile iconicului şi textului par complet diferite, ele putîndu-se apropia graţie unor asocieri subtile“.

Care sînt aceste asocieri? În primul rînd, roşul frunzei şi roşul sîngelui donatorului. Apoi frunza pare să fi suferit o operaţie complicată, ceea ce înţelegem că urmează să suporte şi tata. Totul pe fundalul unui amurg de toamnă, care sugerează amurgul unei vieţi. Nu pot decît să-l felicit / să o felicit pe autor sau autoare, un om talentat, căruia îi dau dreptul să utilizeze în viitor imaginea mea pentru acest fotohaiku.

Încă o remarcă: sînt adeptul fotohaikuurilor în care textul nu se suprapune peste fotografie, imitînd haiga, unde caligrafia face parte din imagine şi, oricum ai lua-o, este

amplasată într-un spaţiu gol, spre deosebire de fotohaiku, unde textul ar acoperi porţiuni din imagine. Ce să mai zicem de variantele bilingve dintr-o carte, faci două fotohaikuuri în paralel? Sau în cazul asocierii fotografiei cu un poem mai lung, tanka, kyoka, tanrenga sau rengay?

Locul textului într-un fotohaiku ar trebui să fie alături de imagine; eu prefer dedesubtul ei, grupat în stînga sau în dreapta fotografiei, după cum sînt paginile cărţii, cu soţ sau fără soţ.

Dan Doman