Rece ca piatra

 

dincolo de ieri
(și-)a pierdut inocența –
rece ca piatra

 (Catinca Vlad)

 Poemul pe care l-am ales drept câștigător luna aceasta, chiar dacă șchioapătă un pic (ca să sune mai bine ar fi trebuit adăugat un pronume reflexiv în fața verbului), asta îl face parcă și mai straniu ca atmosferă, m-a teleportat imediat la cazul Caracal… Un anumit eveniment  din trecutul nu prea îndepărtat a bulversat total ființa celui/celei la care se face referire… Cititorului nu-i trebuie multă imaginație ca să-și dea seama că cel/cea pângărit/ă a suferit enorm și nu se mai poate descotorosi de haina hâdă a unor imagini care, asemeni unor fantome, revin brutal, permanent pentru a-i face viața insuportabilă…

              Deși nu face parte parte din recuzita firească a haikuului, comparația din final (substantivul “piatra”trimite atât cât trebuie la fotografia de la care s-a pornit) subliniază foarte bine transformarea șocantă a persoanei suferinde în ceva insensibil, apatic, lipsit de vitalitate, cu alte cuvinte într-un obiect inanimat, cu minime șanse de evoluție…

               Pentru a putea ajuta cumva victimele unor astfel de acte inumane, e nevoie de  toată empatia și căldura noastră, de rugăciuni tămăduitoare, care să-i aducă din nou pe linia de plutire…

               În concluzie, poemul de față, profund prin tema abordată,  prin suferința pe care o emană, ne îndeamnă parcă să nu rămânem reci, impasibili, ci să luăm atitudine și să căutăm soluții prin care să stârpim deviațiile comportamentale care creează dezechilibre și atentează la siguranța celor pe care-i iubim…

Cezar-Florin Ciobîcă