Vălul uitării

 

o viață de om –
așternut peste toate
vălul uitării

(MIRELA BRĂILEAN)

 Poemul acesta, prin atmosfera de wabi-sabi, de resemnare profundă, m-a trimis imediat cu gândul la unul din Psalmii lui David, mai exact, Psalmul 143, versetul 4: “Omul cu deşertăciunea se aseamănă; zilele lui ca umbra trec.“

În societatea actuală, omenirea se dezvoltă sub alte orizonturi ale cunoaşterii, are alte aspiraţii și, implicit, altă percepție asupra vieții și a valorilor ei, de aceea probleme existențiale precum resemnarea, abandonarea oricărei lupte, fatalitatea (pentru că viaţa este doar iluzie) au fost oarecum reconfigurate. Omul de azi își trăiește viața la alți parametri și luptă cu alte mijloace pentru a-și croi un destin pe care nu-l acceptă sub nicio formă ca pe un dat insurmontabil…

Revenind la poem, dar și la fotografie, imaginea mării evidențiază viața tumultoasă a omului care se zbate să trăiască, să supraviețuiască valurilor de tot felul, să realizeze poate ceva durabil, să lase în urmă, dacă-i capabil,  și ceva valoros care să reziste în timp, să se întipărească bine în memoria colectivă a celor ce vor veni după el. Stă în puterea fiecăruia dintre noi, așadar, să încercăm să facem ceva care să blocheze funcția “vălul uitării“ și să arhivăm în sufletele celorlați valori spirituale perpetue…

Cezar Ciobîcă