deja
desprinsă –
în
trupul împuținat
un fir
de viață
(Mirela Brăilean)
După o anumită vârstă, dar mai ales
când cei dragi încep să se ducă „În loc luminat, în loc cu verdeaţă”, începem
probabil să reflectăm profund asupra vremelniciei noastre pe acest pământ…
Poemul pe care l-am ales drept câștigător luna aceasta are legătură și
cu momentele prin care eu însumi am trecut în ultima decadă a lui făurar…
În primul rând, m-a intrigat prima parte,
care m-a pus oarecum pe gânduri… Se poate specula că e vorba de o persoană care
este pe pragul morții, deja desprinsă de lumea asta și gata să se înalțe la
ceruri, așteptând poate preotul pentru mărturisirea păcatelor și primirea Sfintei Împărtășanii, întru
împăcarea cu cei dragi… În plus, sintagma din incipit ne poate sugera și faptul
că, nemaiavând nicio șansă de recuperare, femeia suferindă, aflată la reanimare
în comă indusă, tocmai a fost desprinsă de la aparate pentru a nu mai mai fi
chinuită inutil…
Versul median vine în sprijinirea celor
afirmate mai sus, confirmând că este vorba de un muribund pe al cărui trup
boala, suferința, durerea au lăsat urme
adânci…
Legătura cu fotografia propusă este subtilă
și poate fi demonstrată de asocierea sporilor desprinși pe păpădie cu sufletul
care se înalță la ceruri… De asemenea, ultimul vers, prin substantivul fir,
trimite discret la poza în discuție; printre altele, cele trei păpădii pe mine
m-au dus cu gândul la cele trei Moire, zeițele destinului la vechii greci.
Viața este un dar pe care ni-l oferim zi
de zi în călătoria noastră. Chiar dacă nu dispunem de o hartă potrivită, avem
totuși la îndemână busola sufletului care, indiferent de clasă, ar trebui să ne
ajute să ne facem povestea cât mai plăcută alături de alții…
zori de făurar –
torcătoarele
sfârșesc
caierul
mamei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu