vis
iluzoriu –
spre
grădina Edenului
cu
traista în băț
Poemul selectat de mine ca fiind cel
mai bun din grupajul primit luna aceasta aduce în prim plan un fapt asupra
căruia, dată fiind situația de criză care s-a abătut asupra omenirii din cauza
pandemiei, trebuie să reflectăm mai mult ca niciodată : viața, au spus-o și
mari scriitori ai lumii, este un vis, dar unul înșelător sau cel puțin efemer…
Scenariul aventurii noastre pe pământ ne este total necunoscut, nu avem la
îndemână nicio putere, nicio foaie de parcurs care să ne ghideze… Oricare ne-ar
fi condițiile de viață, ele depind în mare măsură de modul nostru personal,
unic, de a le percepe, de ale înțelege. Din viață nu ne trezim pur și simplu ca
dintr-un somn, ci prin implicarea activă în experiențe intense, care să te
modeleze și prin care să poți conștientiza
caracterul iluzoriu al vieții. În cele din urmă, accedem la ființă și ne
iluminăm, ne dezmeticim că suntem mai mult decât interpreți ai unor roluri
banale în visul numit viață… Și uite așa vine trezirea la realitate care-ți
spune verde în față că nimic din ceea ce te chinui să strângi nu-ți va fi de
folos dincolo, chiar de-ar fi vorba de grădina Edenului… Te duci calic, singur,
fără ranguri, fără renume etc. Se observă clar, din ultimul vers, nota de umor
pe care o îmbracă haikuul, dându-i o aură aparte, care este în congruență și cu
imaginea lunii…
Cezar-Florin
Ciobîcă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu