o pană plutind –
pleoapele haijinului
întredeschise
(DANA ENE)
Deși s-ar putea obiecta că
primul vers povestește, cuminte, fotografia, voi para spunând că de data
aceasta redundanța era necesară pentru înțelegerea restului. Într-adevăr, ce
face un haijin autentic când microcosmosul înconjurător îi oferă firmituri de
transcendență (căderea unei frunze, plutirea unui fulg, saltul unei broaște,
etc.)? Exact: pândește, asemenea unei pisici care miroase prada, inspirația,
momentul acela de satori poetic din care se naște un haiku/senryu viguros.
Am toată admirația pentru subtilitatea și (auto)ironia cuprinse in
versuri, și mai ales pentru aparenta simplitate și eleganță (căci doar cine
scrie haiku știe câtă muncă și frământare stau în spatele produsului final) cu
care este construită aluzia poemului. Felicitări, Dana Ene, te mai așteptăm pe
la noi.
Ioana Dinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu