Mirosul de tei

 

defrișare –
în cămașă de forță
mirosul de tei

(Mihai Moldoveanu – Mirco)

        Trăim într-o lume în care aurul verde al țării este din ce în ce mai vânat, se diminuează galopant, iar plămânii noștri vor fi afectați… Afaceriștii venali s-au aliat cu politicienii corupți și astfel s-a ajuns ca tăierile ilegale de arbori să fie scăpate de sub control… Unui copac, se știe, îi trebuie zeci de ani ca să ajungă viguros, falnic, dar ca să-l culci la pământ e nevoie doar câteva minute…

         Prima parte a acestui poem dendrologic vine spre noi ca o sentință nemiloasă, care te năucește, te lăsă fără aer și te pune pe gânduri… Oare ce-am putea face noi, masele, pentru a scăpa pădurile? Mai întâi să luăm atitudine protestând prin orice mijloace, apoi să organizăm campanii majore de împădurire.

        A doua parte a haiku-ului te atrage prin sintagma cămașă de forță, care te duce cu gândul imediat la acele zone urbane unde, printre betoanele agresive, vorace, mereu în expansiune, mai există încă mici insule de verdeață;  acestea se chinuie să supraviețuiască printre sute de mașini și asfalt încins… Pe aici, se pot vedea și înmiresmații tei, strânși în chingi de beton de către nebunii dezvoltatori imobiliari, a căror forță financiară continuă să subjuge natura numai în funcție de propriile interese meschine.

       La nivel fonetic, frecvența unor consoane (ș, f, r), combinată cu asonanța (a, o) sugerează subliminal, încontinuu parcă, freamătul, suferința, plânsul copacilor aflați în suferință…

      Se pare că omenirea a intrat deja într-o zonă crepusculară de unde, sincer, nu știu cum se poate ieși… Rugăciunea nu este de ajuns pentru a scăpa de degringoladă, dar nici lepădarea de Dumnezeu nu este o soluție… Se înmulțesc simțitor cămășile de forță, iar noi, pieptănându-ne clipele în ecranul telefonului mobil, tot mai dependenți, nici nu simțim că mirosul de tei ne arde pielea și căile respiratorii…

Cezar-Florin Ciobîcă