calea
în deșert –
ermitul
soarbe din ochi
Fata
Morgana
Andrei
Andy Grădinaru
Poemul
retine atenția din mai multe motive. Întâi de toate, observăm un contrast la
nivel de conținut: ermitul ar trebui să lase în urmă cele lumești, știind că
sunt trecătoare, sau cel puțin aceasta este impresia cititorilor. În schimb, el
e atras, “soarbe din ochi” pe Fata Morgana. Fata Morgana este, desigur, doar o
iluzie, și nu este vorba de o fată decât la nivel lingvistic. Expresia
desemnează o iluzie optică, o părere, o himeră, o speranță. Totuși, deșertul
fiind atât de arid, cuvântul a sorbi are un impact puternic, fiind complet opus
aridității. Nevoia de apă în desert se suprapune cu nevoia de supraviețuire.
Astfel, nici măcar un ermit nu poate trăi doar la nivel spiritual, nevoile de
bază necesare vieții aparținând, totuși, acestei lumi. Putem considera
“deșert,” “soarbe,” “soarbe din ochi,” “Fata Morgana” drept cuvinte cheie,
extrem de bine alese, pentru a crea atât un joc lingvistic, cât și de
semnificații, trimițând mult dincolo de aparențe. Calea pe care o caută ermitul
e cea spirituală. “Calea în deșert” poate fi interpretată atât la propriu,
pentru că el face un astfel de drum, cât și la figurat, a-și căuta sensul, prin
meditație, a accede la calea spirituala. În același timp, “în desert” înseamnă,
ca expresie, și în mod inutil. Degeaba încearcă ermitul să se detașeze de cele
lumești, de dorințe, toate acestea fiind, la urma urmei, normale, nevoia de
bază, cea de apa, fiind necesară pentru supraviețuire, precum și cea de
companie umană, reprezentată aici la nivel maxim afectiv, sugerând o mare dragoste,
la care parcă face aluzie “fata” din expresia “Fata Morgana.” De fapt, de multe
ori dragostea, atașamentul față de persoane și de această lume, devin iluzii.
Și totuși, fac parte din natura umană. De aceea japonezii cred că nu oricine e
potrivit să trăiască în afara civilizației și amenajează grădini Zen pentru ca
oricine din mediul urban să poată medita, fără să părăsească viața de până
atunci.
Ana
Drobot
