Din taina apei

 

din taina apei –

în crucea de gheață

nașterea și moartea

Paul-Mircea Iordache

În această poezie cu tentă filozofică autorul plasează în primul vers ,,taina apei".

Mai departe, ,,crucea de gheață " face o trecere de la taină la deslușirea ei, autorul luându-și libertatea de a privi apa nu doar ca pe un nou început, ci și ca pe un mod de a regândi viața. Prin ea nașterea și moartea își dau mâna, pecetluindu-ne destinul căci tot ce există, apare, se transformă și tot în apă se întoarce.

De altfel, după cum afirma și Freud,  ,,scopul vieții este moartea" prin tendința materiei vii de a reveni la origine. Viața devine astfel o curgere continuă între naștere și moarte, în care nașterea ne definește misiunea, în timp ce moartea ne hotărăște încheierea ei prin întoarcerea la începuturi. Ca într-un drum fără sfârșit.

Trăgând o paralelă între știință și religie, la Bobotează apa devine o punte între vechi și nou, între moarte și viață, între profan și sacru adică între lume și sensul ei, simbolizând  ,,trecerea". Iată de ce, ,,din taina apei/în crucea de gheață/nașterea și moartea".

Un poem interesant, încununat de priceperea autorului de a introduce într-un text atât de scurt idei cu sensuri atât de profunde.

Irina Țipordei

Parc de distracții

 

parc de distracții –

copilul orb dibuind

primii fulgi de nea

Cezar Florescu

Iată, un poem care ne transmite un mesaj deosebit.

La contactul cu primul vers, ,,parc de distracții", construim îndată cu ochii minții imaginea locului special amenajat și dotat cu carusele, cu jucării acvatice și cu jocuri interactive într-o atmosferă de mișcare, agitație și râs zgomotos.

A doua parte a poeziei vine cu descoperirea delicată a fulgilor de zăpadă de către ,,copilul orb dibuind primii fulgi de nea" și arătând că frumusețea nu se adresează doar ochilor, ci și celorlalte simțuri, iar fericirea nu este una singură.

Poezia alătură explozia de veselie a ,,parcului de distracții" cu căderea tăcută a primei ninsori. Ambele evenimente zugrăvesc lumea în moduri diferite. Unul prin zgomot, celălalt prin liniște. Ambele ne arată cum cunoașterea sa, indiferent cum se săvârșește, este la fel de intensă.

Un poem sensibil care, în câteva cuvinte bine alese, ne atrage atenția asupra faptului că fiecare episod pe care îl trăim este, de fapt, o dovadă a frumuseții vieții.

Irina Țipordei

Toaca schitului

 

 

         toaca schitului –

rămas fără o doagă

un butoi 

Ioan Mara

 

O alăturare care ne face să zâmbim: o doagă dintr-un butoi e folosită în scop de toacă, la propriu. Dar gândul ne fuge și la sensul figurat al expresiei „a rămâne fără o doagă”.

Ana Drobot

 

Pensie specială (968)

pensie specială –

grădina bunicii plină

de părăluțe

Florin C. Ciobîcă

Dacă nu aveți planuri, le găsiți în poemele haiku reușite. La o primă lectură a poemului lui Cezar Ciobîcă, suntem conectați la unul din subiectele spinoase ale românilor: pensiile speciale. Dar bunica e la ea în grădină, nu știm dacă citește vreodată ziarele online sau se uită pe tik-tok. Părăluțele au înflorit și se bucură din plin de ele. Este ceva special, care încântă inima și ochii. Acesta este cu adevărat “pensia specială”.

Dacă translatam ușor perspectiva, fără să ne îndepărtăm prea mult de minunatele flori, am putea înțelege de ce sărac este acela care are doar bani. O încântare doar pentru buzunar.

Autorul pune în balanță rapacitatea, pe de o parte, și umanitatea bunicii, pe de altă parte. Două lumi paralele. Nu se vor întâlni niciodată…

Cuvântul “special” are aici un dublu sens, cel asociat cu privilegiile (nemeritate), și cel uzual (cel care ne scoate din rutina). Contrastul între cele două clase sociale este subliniat de numele umil al florilor: unii au (doar) conturi, alții, bănuți.

Cât despre bunica, ea însăși este un întreg univers, mereu inspirator pentru haijini.

Ramona Bădescu

 

 

Ramură de măslin (968)

ramură de măslin –
dronele alungând
toți porumbeii

(Mihai Talașman)

 

Un poem concis și la obiect, în structura 6-6-5 (dacă ar fi ieșit 666, ar fi fost, subliminal, și mai grăitor).

 Fără să se complice cu reșaparea temelor și termenilor care atrag voturi ca hârtia de muște, fără a rindelui cuvintele ca să se încadreze în șablonul 5-7-5, dar și fără a le da drumul să iasă din pagină (limitându-se la cele 17 silabe care îi stau bine haiku-ului), autorul prezintă cu minimum de detalii, la modul  "no comment", realitatea zilelor noastre.

 Poemul nu are nevoie de prea multe tălmăciri. E limpede ce ne spune: mai avem de așteptat până la primul semn de restabilire a păcii și normalității, până ne vom regăsi din nou pe o planetă locuibilă. Trebuie să resistăm, așa cum putem, fiecare pe arca lui, până s-o termina potopul de flăcări, până ce cerurile se vor deschide iar pentru noi, până vor mai veni și vești bune. Dar cert este că există o ramură de măslin undeva, chiar dacă nu e accesibilă deocamdată, deci speranțele într-o lume mai bună nu sunt deșarte.

 Andrei Andy Grădinaru

Se scutură sakura

 

graniță-ntre lumi –
se scutură sakura
pe scaunul gol

(Tania Gogan)

 Citind poemul, ne întrebăm, firește, despre ce lumi ar fi vorba. Corelând textul cu imaginea, ne dăm seamă că una este lumea celor care încă trăiesc, cealaltă, lumea celor plecați dintre noi, ale căror spirite ne urmăresc continuu, trezind sau răscolind amintiri…

Termenul graniță este unul care intrigă; ne pune pe gânduri, fâcându-ne să bâjbâim, să speculăm în căutarea unui răspuns pertinent, valid.Granița, pe de altă parte, te forțează să accepți că există anumite limite, îngrădiri, fără de care lumea ar suferi din pricina încălcărilor, a abuzurilor de orice fel.

La hotarul dintre lumile vizate, imaginea florilor de cireș /sakura apare parcă pentru a detensiona o atmosferă încărcată, nu una la care se face trimitere direct, ci una sugerată de însuși primul cuvânt din text. Nu vi se pare că această vocabulă niponă, rostită, în context, pare să aibă sonoritatea dură unei lame katana? Mie, sincer, da.

Scuturarea acestor flori evidențiază, clar, trecerea inexorabilă a timpului, frumusețea și fragilitatea impermanenței, trecerea rapidă, parcă fără istorie, dintr-o lume într-alta.

Ultimul vers ne imprimă o stare de tristețe, de durere resimțită din cauza unei absențe care marchează, golește sufletul, răvășindu-l, transformându-l într-o urnă funerară… Imediat ce terminăm de citit poemul, avem impresia că golul, ca mesager al Nimicului, se infuzează insinuos în noi și răsună ca țipătul unei buhe…

După mine, pare să se potrivească întrucâtva cu ce transmite textul versurile marelui Lucian Blaga: Cîntă prin ceaţa/ care căzu -/ veşnic deasupră-mi / pasărea U.

 

Cezar F. Ciobîcă.

Maci înfloriți (965)

 

 

maci înfloriți -

bătrâna șterge praful

de pe oglindă

(Mihaela Iacob)

 

Incipitul, sub sintagma ,,maci înfloriți", pare să facă referire la sezonul acestor flori, a căror apariție transformă totul într-un spectacol.

În plin anotimp de renaștere a naturii, ,,bătrâna șterge praful de pe oglindă". Nu suntem, însă convinși că oglinda se cerea, într-adevăr, ștearsă. Poate, scopul bătrânei era doar încercarea de a regăsi în ea o imagine a sa din trecut, o imagine a ceea ce cândva a fost intens și viu precum un mac înflorit. Frumusețea naturii pare să o debusoleze, așa cum se întâmplă și cu trecerea anilor pentru fiecare dintre noi.

Prospețimea și intensitatea florilor devin un reper pentru o tinerețe trăită sau amintită. „Maci înfloriți” nu sunt doar un element de natură, ci un punct de interacțiune cu trecutul.

Irina Țipordei

Gală de balet (965)

 

gală de balet –

zefiri unduindu-se

printre zefiruri

(Andrei Andy Grădinaru)

 

Primul vers ne introduce într-o gală de balet. Ne aflăm așadar la un spectacol de dans caracterizat prin mișcare ușoară, zbor, grație, unduire.

În a doua parte a poemului, autorul anunță ,,zefiri unduindu-se printre zefiruri". Intră în scenă ,,zefirul'' sub ale cărui adieri, costumele delicate din ,,zefir'' ale dansatorilor devin mai fluide. Vântul și materialele se susțin reciproc în deplin acord cu dansul. Armonia domină.

Omonimia substantivului sporește farmecul atât auditiv, cât și vizual. Autorul valorifică nu doar acest aspect, ci și formele diferite de plural pentru a iniția un mic joc lexical și de percepție, ca și când vântul, trupurile și costumele ar crea împreună desenul dansului.

Toate la un loc - imponderabilitatea corpului în mișcare, a vântului și a țesăturii - amplifică efectul general de plutire și de unduire, dând impresia că însuși cuvântul face pași de dans între două identități.

Irina Țipordei

  

Concert de pian (963)

 

concert de pian –

notele fără cusur

ale tăcerii

(Andrei Andy Grădinaru)

Într-o comunicare, contează atât ce se spune prin cuvinte, cât și ceea ce se lasă a se deduce, a se subînțelege, prin limbajul non-verbal, prin comunicarea indirectă. În concertul de pian, nu ni se spune totul direct. Se lasă multe a se înțelege. Prin priviri, prin tăceri. Prin subtilități. Prin asocieri legate de cuvinte: notele tăcerii ne arată importanța momentelor în care nu ne spunem în cuvinte anumite lucruri, însă atitudinea noastră lasă totul să se subînțeleagă. În cultura japoneză, tăcerea este parte din comunicarea indirectă. Cu ajutorul momentelor de tăcere și ezitare, putem descifra ceea ce vorbitorul a vrut să spună cu adevărat.

Ana Drobot

Nopți albe (963)

 

nopți albe –

perna îşi pierde

memoria

(Cătălin Gavriliu)

 

Legături bine create între jocuri de cuvinte - nopțile albe și memoria pierdută, atribuită pernei. Concentrarea și atenția sunt reduse odată cu lipsa somnului. Nopțile albe pot semnala un gol în procesul amintirii. Perna are memoria celui care stă pe ea - în cazul acestui poem, proprietarul pernei a petrecut timpul în altă parte, poate pe la petreceri. Trăitul intens însă e contrastat de amintirile lipsă. Ce rămâne din toate acestea? Totul e efemer, dar, ne întrebăm, ce sens are totul dacă nu ne amintim măcar cele petrecute?

Ana Drobot