marți, 28 aprilie 2026
Rece ca piatra
dincolo de ieri
(și-)a pierdut inocența –
rece ca piatra
Deși nu face parte
parte din recuzita firească a haikuului, comparația din final (substantivul
“piatra”trimite atât cât trebuie la fotografia de la care s-a pornit)
subliniază foarte bine transformarea șocantă a persoanei suferinde în ceva
insensibil, apatic, lipsit de vitalitate, cu alte cuvinte într-un obiect
inanimat, cu minime șanse de evoluție…
Pentru a putea
ajuta cumva victimele unor astfel de acte inumane, e nevoie de toată empatia și căldura noastră, de
rugăciuni tămăduitoare, care să-i aducă din nou pe linia de plutire…
În concluzie,
poemul de față, profund prin tema abordată,
prin suferința pe care o emană, ne îndeamnă parcă să nu rămânem reci,
impasibili, ci să luăm atitudine și să căutăm soluții prin care să stârpim
deviațiile comportamentale care creează dezechilibre și atentează la siguranța
celor pe care-i iubim…
Cezar-Florin Ciobîcă
O pană plutind
o pană plutind –
pleoapele haijinului
întredeschise
(DANA ENE)
Deși s-ar putea obiecta că primul vers povestește, cuminte, fotografia,
voi para spunând că de data aceasta redundanța era necesară pentru înțelegerea
restului. Într-adevăr, ce face un haijin autentic când microcosmosul
înconjurător îi oferă firmituri de transcendență (căderea unei frunze, plutirea
unui fulg, saltul unei broaște, etc.)? Exact: pândește, asemenea unei pisici
care miroase prada, inspirația, momentul acela de satori poetic din care se
naște un haiku/senryu viguros.
Am toată admirația pentru subtilitatea și (auto)ironia cuprinse in
versuri, și mai ales pentru aparenta simplitate și eleganță (căci doar cine
scrie haiku știe câtă muncă și frământare stau în spatele produsului final) cu
care este construită aluzia poemului. Felicitări, Dana Ene, te mai așteptăm pe
la noi.
Ioana Dinescu
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)