amor de-o vară –
pe pandantivul de smarald
un strop de rouă
Mircea Moldovan
Fotografia aleasă pentru luna aprilie stă sub semnul
izbucnirii năvalnice a verdelui, al regenerării, al unor noi începuturi care
pot fi, după caz, de lungă sau de scurtă durată.
Primul vers al haiku-ului, generat probabil de ingredientele
imaginii care oferă un instantaneu cu un Romeo și o Julietă din lumea
batracienilor, ne amintește că în cazul acestora masculii cântă serenade –
deranjante pentru noi, dar superbe pentru ei/ele – cu scopul de a atrage
femelele și, odată ce acestea sunt seduse, se împerechează.
În plan uman, sintagma din prima parte degajă dezamăgire, o
undă de regret, ca după o relație care, din păcate, a durat prea puțin și nu
s-a concretizat în ceva de genul “până moartea ne va despărți”.
În ceea ce privește cezura, poate că ar fi fost mai potrivit
ca în locul liniuței de pauză să se folosească punctele de suspensie, care ar
fi sugerat lacrimile și ar fi fost astfel mai în ton cu atmosfera generală
zugrăvită.
Partea a doua aduce în prim-plan o bijuterie a cărei nuanță
tonifiantă pare desprinsă din cromatica fotografiei. Fiind un cadou primit de
la iubitul ei, pandativul de smarald, în postura de glob de cristal în
miniatură, amintește fără doar și poate de magia clipelor petrecute
împreună, dar în același timp o face pe suferindă să lăcrimeze un pic… La o
citire mai atentă, am putea specula că îndrăgostita, necăjită la culme de
eșecul în dragoste și de tot ce-i amintește de el, a aruncat obiectul cu care
i-a “cumpărat” iubirea și că acesta, fiind pe undeva printre fire de iarbă, e
acoperit de rouă și pare că plânge… [Scriind aceste rânduri, mi-am amintit de
“Cine iubește și lasă”, interpretat sublim de Maria Tănase.]
Până la urmă, experiențele erotice de genul acesta nu sunt
semne ale slăbiciunii umane, ci forme de cunoaștere inter – și intraumane care
ne îmbogățesc cumva petrecerea. Curcubeul apare întodeauna după ploaie.
Cezar-Florin Ciobîcă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu