Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
Ianuarie 2020
Februarie 2020
Martie 2020
Aprilie 2020
Mai 2020
Iunie 2020
Iulie 2020
August 2020
Septembrie 2020
Octombrie 2020
Noiembrie 2020
Decembrie 2020
Ianuarie 2026
Februarie 2026
Martie 2026
Aprilie 2026
Mai 2026
Iunie 2026
Iulie 2026
August 2026
Septembrie 2026
Octombrie 2026
Ianuarie 2024
Februarie 2024
Martie 2024
Aprilie 2024
Mai 2024
Iunie 2024
Iulie 2024
August 2024
Septembrie 2024
Octombrie 2024
Noiembrie 2024
Decembrie
Ianuarie 2023
Februarie 2023
Martie 2023
Aprilie 2023
Mai 2023
Iunie 2023
Iulie 2023
August 2023
Septembrie 2023
Octombrie 2023
Noiembrie 2023
Decembrie 2023
Ianuarie 2022
Februarie 2022
Martie 2022
Aprilie 2022
Mai 2022
Iunie 2022
Iulie 2022
August 2022
Septembrie 2022
Octombrie 2022
Noiembrie 2022
Decembrie
Decembrie 2019
Noiembrie 2019
Octombrie 2019
Septembrie 2019
August 2019
Iulie 2019
Iunie 2019
Mai 2019
Aprilie 2019
Martie 2019
Februarie 2019
Ianuarie 2019
dincolo de ieri
(și-)a pierdut inocența –
rece ca piatra
Deși nu face parte
parte din recuzita firească a haikuului, comparația din final (substantivul
“piatra”trimite atât cât trebuie la fotografia de la care s-a pornit)
subliniază foarte bine transformarea șocantă a persoanei suferinde în ceva
insensibil, apatic, lipsit de vitalitate, cu alte cuvinte într-un obiect
inanimat, cu minime șanse de evoluție…
Pentru a putea
ajuta cumva victimele unor astfel de acte inumane, e nevoie de toată empatia și căldura noastră, de
rugăciuni tămăduitoare, care să-i aducă din nou pe linia de plutire…
În concluzie,
poemul de față, profund prin tema abordată,
prin suferința pe care o emană, ne îndeamnă parcă să nu rămânem reci,
impasibili, ci să luăm atitudine și să căutăm soluții prin care să stârpim
deviațiile comportamentale care creează dezechilibre și atentează la siguranța
celor pe care-i iubim…
Cezar-Florin Ciobîcă
o pană plutind –
pleoapele haijinului
întredeschise
(DANA ENE)
Deși s-ar putea obiecta că primul vers povestește, cuminte, fotografia,
voi para spunând că de data aceasta redundanța era necesară pentru înțelegerea
restului. Într-adevăr, ce face un haijin autentic când microcosmosul
înconjurător îi oferă firmituri de transcendență (căderea unei frunze, plutirea
unui fulg, saltul unei broaște, etc.)? Exact: pândește, asemenea unei pisici
care miroase prada, inspirația, momentul acela de satori poetic din care se
naște un haiku/senryu viguros.
Am toată admirația pentru subtilitatea și (auto)ironia cuprinse in
versuri, și mai ales pentru aparenta simplitate și eleganță (căci doar cine
scrie haiku știe câtă muncă și frământare stau în spatele produsului final) cu
care este construită aluzia poemului. Felicitări, Dana Ene, te mai așteptăm pe
la noi.
Ioana Dinescu