Se scutură sakura

 

graniță-ntre lumi –
se scutură sakura
pe scaunul gol

(Tania Gogan)

 Citind poemul, ne întrebăm, firește, despre ce lumi ar fi vorba. Corelând textul cu imaginea, ne dăm seamă că una este lumea celor care încă trăiesc, cealaltă, lumea celor plecați dintre noi, ale căror spirite ne urmăresc continuu, trezind sau răscolind amintiri…

Termenul graniță este unul care intrigă; ne pune pe gânduri, fâcându-ne să bâjbâim, să speculăm în căutarea unui răspuns pertinent, valid.Granița, pe de altă parte, te forțează să accepți că există anumite limite, îngrădiri, fără de care lumea ar suferi din pricina încălcărilor, a abuzurilor de orice fel.

La hotarul dintre lumile vizate, imaginea florilor de cireș /sakura apare parcă pentru a detensiona o atmosferă încărcată, nu una la care se face trimitere direct, ci una sugerată de însuși primul cuvânt din text. Nu vi se pare că această vocabulă niponă, rostită, în context, pare să aibă sonoritatea dură unei lame katana? Mie, sincer, da.

Scuturarea acestor flori evidențiază, clar, trecerea inexorabilă a timpului, frumusețea și fragilitatea impermanenței, trecerea rapidă, parcă fără istorie, dintr-o lume într-alta.

Ultimul vers ne imprimă o stare de tristețe, de durere resimțită din cauza unei absențe care marchează, golește sufletul, răvășindu-l, transformându-l într-o urnă funerară… Imediat ce terminăm de citit poemul, avem impresia că golul, ca mesager al Nimicului, se infuzează insinuos în noi și răsună ca țipătul unei buhe…

După mine, pare să se potrivească întrucâtva cu ce transmite textul versurile marelui Lucian Blaga: Cîntă prin ceaţa/ care căzu -/ veşnic deasupră-mi / pasărea U.

 

Cezar F. Ciobîcă.

Maci înfloriți (965)

 

 

maci înfloriți -

bătrâna șterge praful

de pe oglindă

(Mihaela Iacob)

 

Incipitul, sub sintagma ,,maci înfloriți", pare să facă referire la sezonul acestor flori, a căror apariție transformă totul într-un spectacol.

În plin anotimp de renaștere a naturii, ,,bătrâna șterge praful de pe oglindă". Nu suntem, însă convinși că oglinda se cerea, într-adevăr, ștearsă. Poate, scopul bătrânei era doar încercarea de a regăsi în ea o imagine a sa din trecut, o imagine a ceea ce cândva a fost intens și viu precum un mac înflorit. Frumusețea naturii pare să o debusoleze, așa cum se întâmplă și cu trecerea anilor pentru fiecare dintre noi.

Prospețimea și intensitatea florilor devin un reper pentru o tinerețe trăită sau amintită. „Maci înfloriți” nu sunt doar un element de natură, ci un punct de interacțiune cu trecutul.

Irina Țipordei

Gală de balet (965)

 

gală de balet –

zefiri unduindu-se

printre zefiruri

(Andrei Andy Grădinaru)

 

Primul vers ne introduce într-o gală de balet. Ne aflăm așadar la un spectacol de dans caracterizat prin mișcare ușoară, zbor, grație, unduire.

În a doua parte a poemului, autorul anunță ,,zefiri unduindu-se printre zefiruri". Intră în scenă ,,zefirul'' sub ale cărui adieri, costumele delicate din ,,zefir'' ale dansatorilor devin mai fluide. Vântul și materialele se susțin reciproc în deplin acord cu dansul. Armonia domină.

Omonimia substantivului sporește farmecul atât auditiv, cât și vizual. Autorul valorifică nu doar acest aspect, ci și formele diferite de plural pentru a iniția un mic joc lexical și de percepție, ca și când vântul, trupurile și costumele ar crea împreună desenul dansului.

Toate la un loc - imponderabilitatea corpului în mișcare, a vântului și a țesăturii - amplifică efectul general de plutire și de unduire, dând impresia că însuși cuvântul face pași de dans între două identități.

Irina Țipordei

  

Concert de pian (963)

 

concert de pian –

notele fără cusur

ale tăcerii

(Andrei Andy Grădinaru)

Într-o comunicare, contează atât ce se spune prin cuvinte, cât și ceea ce se lasă a se deduce, a se subînțelege, prin limbajul non-verbal, prin comunicarea indirectă. În concertul de pian, nu ni se spune totul direct. Se lasă multe a se înțelege. Prin priviri, prin tăceri. Prin subtilități. Prin asocieri legate de cuvinte: notele tăcerii ne arată importanța momentelor în care nu ne spunem în cuvinte anumite lucruri, însă atitudinea noastră lasă totul să se subînțeleagă. În cultura japoneză, tăcerea este parte din comunicarea indirectă. Cu ajutorul momentelor de tăcere și ezitare, putem descifra ceea ce vorbitorul a vrut să spună cu adevărat.

Ana Drobot

Nopți albe (963)

 

nopți albe –

perna îşi pierde

memoria

(Cătălin Gavriliu)

 

Legături bine create între jocuri de cuvinte - nopțile albe și memoria pierdută, atribuită pernei. Concentrarea și atenția sunt reduse odată cu lipsa somnului. Nopțile albe pot semnala un gol în procesul amintirii. Perna are memoria celui care stă pe ea - în cazul acestui poem, proprietarul pernei a petrecut timpul în altă parte, poate pe la petreceri. Trăitul intens însă e contrastat de amintirile lipsă. Ce rămâne din toate acestea? Totul e efemer, dar, ne întrebăm, ce sens are totul dacă nu ne amintim măcar cele petrecute?

Ana Drobot

Jurăminte (961)

jurăminte –

un palimpsest de nisip

într-o cochilie

 

(Ioan Marta)

 

Se pare că din tot ce a fost a rămas doar … nisipul pe care, cândva, s-au scris ori s-au rostit jurăminte. Marea este un martor care cere exprimarea imperioasă a sentimentelor. Tot ea va ști să șteargă și să rescrie pe straturile vechi povestea. Și apoi să o închidă într-o cochilie ca într-un sipet prețios. Până la urmă, nu este viața un palimpsest?

Ramona Bădescu