Experiența
doliului
Două poeme
au ca subiect o experiență asemănătoare, aceea a pierderii cuiva drag, și a
modului în care i se poate face față:
zborul
anulat –
pe
geamul aburit
chipul
mamei
Ion
Cuzuioc
***
surâsul
bunei –
reparat
de ninsoare
golul
urmelor
Cecilia
Birca
În poemul
scris de Ion Cuzuioc, în prima parte, există o consolare, aceea a zborului
anulat, și care sugerează, de fapt, o amânare a pierderii. Amintirea mamei,
desenată pe geamul aburit, ne duce cu gândul la o amânare a despărțirii.
Aceasta poate fi din cauza neacceptării pierderii. O altă interpretare ar fi
aceea că, deși zborul este anulat, și care poate fi un zbor la propriu, un zbor
spre o altă destinație, și care poate însemnă desprinderea de casa părintească,
dorința de libertate anulata înseamnă rămânerea aproape de părinte.
Poemul
Ceciliei Birca rezonează cu interpretarea neacceptării despărțirii de o ființă
dragă. "Zborul anulat" din poemul scris de Ion Cuzuioc poate fi
amânarea momentului trecerii în neființă, a devenirii înger a mamei. În poemul
Ceciliei Birca, buna lasă un gol în sufletele celor rămași. Surâsul ei rămâne
însă în amintire, dar cei rămași sunt conștienți de pierdere. Ninsoarea însă
acoperă parcă, precum o consolare, golul din sufletele celor care sunt în
doliu. Zăpada cade precum o mângâiere, și, fiind albă, parcă șterge tot.
De remarcat
cum ambele poeme sugerează o experiență psihologică, deci abstractă, folosind
imagini concrete, vizuale.
Ana
Drobot
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu