Frunze uscate

 

simple amintiri -

vântul ridicând spre cer

frunze uscate

 

Mihai Talașman

 

Un poem care stârnește emoție fără a fi emoțional, fără a exhiba liricoid emoția autorului. Vom cădea însă sub farmecul ,,metaforei" în stil haiku, obținută prin juxtapunerea planurilor proprii haikuului, iară nu din înflorituri stilistice, metaforă care se naște de fapt în mintea cititorului. Vom citi despre amintiri și frunze în versuri minimale, zgârcite in cuvinte, cele două părți fiind nelegate într-o unitate sintactică, marcate cu o cezura folosită perfect ce nu are rol decorativ.

De remarcat că poemul începe inspirat prin ,,simple amintiri". Versul pare un răspuns precipitat dat în limbaj colocvial, un răspuns rostit cu voce tare pentru o întrebare ,,tăcută", omisă total în textul care se revendică și astfel ca fiind un haiku.

Haijinul a adăugat substantivelor din V1si V2 doar epitetele relevante ghidării spre intenția sa poetică. Suntem provocați astfel să comparăm și să observăm că atât amintirile (abstracte) cât și frunzele (cât se poate de concrete) deși de substanță diferită, par a fi - ambele - la discreția vântului. În context, cele două noțiuni au, de fapt, mai multe în comun. Amintirile sunt întâmplări ce au încetat a fi prezent nemijlocit după cum frunzele nu mai sunt nici ele verzi. Si-apoi suntem martorii unui dublu glissando: în mintea noastră amintirile pot lua lesne chip de frunză după cum frunzele în zbor sunt doar o față a amintirilor. Metaforicul răsare în continuare din țesătura scriiturii neîmpodobită cu metafore. Înțelegem cum că vântul care ridică spre cer este de fapt Timpul cu trecerea sa.

Kigoul de toamnă ne sugerează senectutea. Este vârsta la care, paradoxal, dramatismul celor trăite nu mai poate doborî omul devenit înțelept.Oricât de grele au fost odată niște trăiri, acum acele fapte sunt declarate cu nonșalanță si detașare de către autor: ,,simple" amintiri. Sunt privite ,,fără mânie". Eliberate de greutatea durerii. Nu-s amintiri precum pietrele, ci precum frunzele veștede. Gata de ridicat la cerul unde, știm cu toții, este pace; cerul care simbolizează atât eternitatea cât și superioritatea etericului față de materia supusă deteriorării.

De admirat cum textul reușește să aibă puternice calități haiku. Detașare, reticență în expunerea fățișă a intențiilor poetice, exprimarea firească, arhitectura impecabilă a textului minimal, folosirea de indicii corecte semantic. Un poem bogat în simplitatea sa.

 

Cecilia Birca