prima zi cu ger –
din ce în ce mai cărunt
părul de la geam
Daniela Topîrcean
Un poem care leagă lumea umană de cea a naturii. Se
creează o impresie de falsă cauză și efect, ca într-o lume fantastică, plină de
magie: prima zi cu ger duce la încărunțirea treptată a părului persoanei care
privește de la geam. Poemul nu spune direct ce anume se întâmplă, lăsând
cititorii să reconstruiască scena pentru a o putea vizualiza. E vorba de o
coincidență între un bunic sau un părinte care albește tot mai mult cu trecerea
timpului și care e privit de copil sau nepot prin geamul care și el e încărunțit
la figurat din cauza gerului. Fenomenul natural e o ocazie pentru a sublinia
într-un mod plin de impact trecerea vremii, vizibilă pe părul cuiva drag.
Efectul fenomenului natural e plăcut, nu se resimte negativ, pentru că și
persoana care îmbătrânește rămâne la fel de dragă și o prețuim chiar și mai
mult pentru că o avem alături de noi. Iarna reprezintă finalul ciclului
naturii, la fel cum e asemuită, la figurat, cu ultima etapă din viața omului.
Și totuși, iarna nu este un anotimp trist. Și ca adulți, nu doar copii, îi
prețuim frumusețea adusă de zăpadă. Gerul are și rolul de a transmite
cititorului dorința de a îngheța, de a opri timpul.
Ana Drobot
