geamul aburit –
dincolo o altă
respirație
Irina Țipordei
Vă propun un mic exercițiu. Mergeți la cel mai
apropiat geam și respirați cât mai aproape de el. Apoi recitiți acest poem.
Paleta de interpretări ale poemului este
nelimitată. Îmi e și teamă să spun o interpretare anume, ca nu cumva să dăuneze
celorlalte.
Aș sublinia însă trei cuvinte: "geamul",
"aburit", "respirație". Geamul - o graniță rigidă între
două planuri, prin care ar putea trece măcar privirea, dacă n-ar întâlni și ea
un obstacol - unul volatil dar ferm în momentul acțiunii. Și o cauză a acestui
obstacol (sau poate un efect?...), ceva profund uman, respirația.
Sunt de fapt două respirații. Cea de aici,
nemenționată, surdinizată, și cea de dincolo, menționată explicit... aceea care
contează de fapt. Aceea de dincolo de geam, aceea din celălalt plan.
Mai departe, fiecare cititor poate completa
povestea (sau drama?...), în funcție de ce a trăit și de ce trăiește, în
funcție de ce îi este mai aproape de înțelegere și de experiențele întipărite
în adâncuri.
Unde să fie oare acel geam?... La maternitate?...
La ușa salonului de operație?... La tabloul unei persoane dragi, plecate pe
alte meleaguri sau tărâmuri?... La fereastra spre libertate?... La icoană?...
Sau poate fi doar geamul care separă un spațiu în care se poate respira normal
în condiții climatice extreme.
Trăim într-o lume cu multe geamuri, iar fiecare
dintre ele oferă un context și o poveste, o separare de planuri, un aici și un
dincolo. Vedem și respirăm ceea ce se poate, ceea ce ni se oferă, ceea ce ne
este permis. Foarte rar ceea ce ne-am dori.
Acesta cred că este unul dintre cele mai reușite
haiku-uri, prin faptul că autorul îi oferă cititorului scena, elementele de
decor și câteva repere esențiale, invitându-l să scrie scenariul și să monteze
întregul spectacol după sufletul lui.
Andy Andrei
Grădinaru
