pianul
din colț -
sala
de așteptare
fără
scaune
Cati
Pupăză
Poemul ne
introduce intenționat într-o atmosferă de austeritate. Într-o sală de așteptare
nu se poate produce altceva decât ,,inacțiunea"de a aștepta. Ca și când
timpul așteptării nu ar fi atât de greu, mai este și plasat în spațiul cel mai
inconfortabil, un spațiu fără scaune. Nu știm ce e de așteptat (poate că
evenimente, oameni, plecări etc.) căci autorul e zgârcit la vorbă. Știm doar că
a sporit disconfortul acestei așteptări. Tensiunea creste odată cu versul trei.
Însă
cititorul hâtru se poate refugia lângă ,,pianul din colț" Acolo, în corpul
acelui instrument - muzica așteaptă ca un panaceu contra încordării.
Evadarea pe
alt plan, eludând presiunea concertului, este specifică ființei umane. Putem
transcende planul material. Pentru aceasta, autorul propune o sonată.
Când există
un pian într-un colț, ar trebui să nu îți mai pese de lipsa scaunelor.
Poziționarea instrumentului într-un colț sugestionează că importanța sa nu a
fost sesizată. E clar însă că, odată cu efluviile muzicii, până și poziția sa
se va transfigura - acel colț devenind centrul de interes.
P.S. Am
realizat că și pianul poate fi luat alegoric Odată deschisă cutia Pandorei,
ține de imaginația ta ca cititor ce este de fapt pianul. Pășind dincolo de
concret, posibilitățile sunt nelimitate Poți umple spațiul așteptării nu doar
cu sunetul unor clape ci chiar cu întregi lumi miraculoase.
Inclusiv cu
vaste lumi formate doar din trei versuri.
Acu'
întelegeti de ce nu sunt scaune?!
Cecilia
Birca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu