excavatoare –
pe o dală de ciment
urme de şotron
Irina Țipordei
Un haiku cu densitate aluzivă și
atent echilibrat, aflat într-un balans al contrastelor: materia și spiritul.
Autoarea pune în talgere două elemente-cheie: disonanța și melancolia (niciuna
exprimată fățiș). Alătură două lumi diferite, dar care se întrepătrund, creând
un puternic contrast vizual: amintirile rămân imprimate nu doar în memorie, ci
și în materie.
Memoria, reprezentată de „urma de
șotron”, simbolizează nostalgia după cea mai frumoasă perioadă a vieții,
lipsită de griji (sau așa ar trebui să fie) — o lume fabuloasă, miraculoasă, în
care totul este posibil, iar timpul nu există: copilăria. Materia, sugerată de
„excavator”, simbolizează trecerea timpului, tăvălugul vremii care transformă
și șterge tot ceea ce ne era cunoscut, familiar și la îndemână, punându-ne în
schimb în fața unor alegeri, situații și stări, de multe ori dramatice și
ireversibile.
Apare astfel ruptura temporală
dintre copilărie (șotronul), cu inocența și puritatea vârstei, pe de o parte,
și tehnologie (excavatorul), pe de altă parte. Și totuși, uneori, aproape
miraculos, ni se trimite parcă un semn, chiar și insignificant („urme de
șotron”), menit să ne reamintească cine am fost, ce și cât anume contează în
viață, pentru a nu ne pierde de tot inocența, bunătatea și candoarea (vezi dala
de ciment cu urma unui șotron).
Melancolia este indusă de
sentimentul pierderii spațiului sacru al purității în fața evoluției
tehnologice.
Mirela
Brăilean
