graniță-ntre lumi –
se scutură sakura
pe scaunul gol
(Tania Gogan)
Termenul graniță este unul care intrigă; ne
pune pe gânduri, fâcându-ne să bâjbâim, să speculăm în căutarea unui răspuns
pertinent, valid.Granița, pe de altă parte, te forțează să accepți că există
anumite limite, îngrădiri, fără de care lumea ar suferi din pricina
încălcărilor, a abuzurilor de orice fel.
La hotarul dintre lumile vizate, imaginea
florilor de cireș /sakura apare parcă pentru a detensiona o atmosferă
încărcată, nu una la care se face trimitere direct, ci una sugerată de însuși
primul cuvânt din text. Nu vi se pare că această vocabulă niponă, rostită, în
context, pare să aibă sonoritatea dură unei lame katana? Mie, sincer, da.
Scuturarea acestor flori evidențiază, clar,
trecerea inexorabilă a timpului, frumusețea și fragilitatea impermanenței,
trecerea rapidă, parcă fără istorie, dintr-o lume într-alta.
Ultimul vers ne imprimă o stare de
tristețe, de durere resimțită din cauza unei absențe care marchează, golește
sufletul, răvășindu-l, transformându-l într-o urnă funerară… Imediat ce
terminăm de citit poemul, avem impresia că golul, ca mesager al Nimicului, se
infuzează insinuos în noi și răsună ca țipătul unei buhe…
După mine, pare să se potrivească
întrucâtva cu ce transmite textul versurile marelui Lucian Blaga: Cîntă prin
ceaţa/ care căzu -/ veşnic deasupră-mi / pasărea U.
Cezar F. Ciobîcă.
