furtună
de vară –
rămasă
neclintită
sperietoarea
Mihai
Moldoveanu
Poemul ne
prezintă, aparent, o descriere a unei realități pe care o observăm sub ochii
noștri. Bineînțeles că, în calea unei furtuni de vară, despre care știm că
poate fi extrem de puternică, fugim pentru a ne adăposti. Sperietoarea,
desigur, nefiind o ființă umană nu fuge din calea ei. Ea rămâne pe loc. Totuși,
ne vom întreba, de ce sunt relevante aceste detalii? Ele ne duc de la sensul
propriu, de la realitatea concretă, spre un alt sens, figurat, abstract, care
se contituie drept reflecții și comentarii la care se ajunge prin asociații și
reacții emoționale, bazate pe indiciile din text, dar și pe cunoașterea lumii
în care trăim, și pe experiența noastră de viață. De ce rămâne neclintită
sperietoarea în fața furtunii de vară? Un răspuns posibil ar fi acela că e un
fenomen care ne face să vedem grandoarea și frumusețea dezlănțuirii naturii, la
fel ca în tablourile sau poeziile curentului romantic. Furtuna fascinează. Știm
că ar trebui să ne temem, să fugim, dar avem și tendința de a rămâne pe loc
pentru a o observa. Sperietoarea face această acțiune pentru noi, devenind un
substitut pentru noi, oamenii. Avem tendința de a atribui trăsături umane unor
obiecte, iar sperietoarea devine un astfel de obiect. Desigur că există și un
înțeles umoristic sau ironic: în timp ce oamenii fug speriați de furtună,
sperietoarea poate nu are de ce se teme, întrucât rolul ei este, precum o spune
și numele, de a speria. În scena de față, poate speria chiar furtuna, și de
aceea sperietoarea pare să rămână să o înfrunte.
Ana
Drobot
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu