furtună
de vară –
rămasă
neclintită
sperietoarea
Mihai
Moldoveanu
Poemul ne prezintă, aparent, o
descriere a unei realități pe care o observăm sub ochii noștri. Bineînțeles că,
în calea unei furtuni de vară, despre care știm că poate fi extrem de
puternică, fugim pentru a ne adăposti. Sperietoarea, desigur, nefiind o ființă
umană nu fuge din calea ei. Ea rămâne pe loc. Totuși, ne vom întreba, de ce
sunt relevante aceste detalii? Ele ne duc de la sensul propriu, de la
realitatea concretă, spre un alt sens, figurat, abstract, care se contituie
drept reflecții și comentarii la care se ajunge prin asociații și reacții
emoționale, bazate pe indiciile din text, dar și pe cunoașterea lumii în care
trăim, și pe experiența noastră de viață. De ce rămâne neclintită sperietoarea
în fața furtunii de vară? Un răspuns posibil ar fi acela că e un fenomen care
ne face să vedem grandoarea și frumusețea dezlănțuirii naturii, la fel ca în
tablourile sau poeziile curentului romantic. Furtuna fascinează. Știm că ar
trebui să ne temem, să fugim, dar avem și tendința de a rămâne pe loc pentru a
o observa. Sperietoarea face această acțiune pentru noi, devenind un substitut
pentru noi, oamenii. Avem tendința de a atribui trăsături umane unor obiecte,
iar sperietoarea devine un astfel de obiect. Desigur că există și un înțeles
umoristic sau ironic: în timp ce oamenii fug speriați de furtună, sperietoarea
poate nu are de ce se teme, întrucât rolul ei este, precum o spune și numele,
de a speria. În scena de față, poate speria chiar furtuna, și de aceea
sperietoarea pare să rămână să o înfrunte.
Ana
Drobot
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu