înserare –
pe banca veche
mai stă o umbră
Ana Drobot
Dialogul umbrelor
Ambiguitatea poemului semnat de Ana Drobot este
sarea și piperul unei seri aparent banale, probabil într-un parc unde timpul se
măsoară după vechimea băncilor.
Întunericul pare prieten cu acest loc vetust,
intrat într-un con de umbră. Și cum umbra la umbră trage, mai găsim o umbră,
cineva uitat de lume, încadrat perfect în peisajul nocturn, încremenit în
tăcere.
Umbra este legată de reversul întunecat al
existenței ori de un alter ego misterios care se ține scai de noi. Chiar și
într-un parc pustiu unde te surprinde o umbră de om. Sau omul descoperă ca mai
e o umbră, în afară de cea a gândurilor proprii…
Uneori, este fain să te joci în voie cu umbrele, cu
cea a serii și a omului (negru), de ce nu?
Ramona
Bădescu
