Calea Lactee

 

Calea Lactee -

puiul caprei-negre

trage de uger

 

Cezar Florescu

 

Poemul abordează inedit tema Căii Lactee - despre care, cu care și la care se referă frecvent autorii de haiku in poeme. Tocmai de aceea, dacă nu scriem pastel despre cât frumos se vede ea pe cer (ceea ce ne-ar duce pe alte căi) este dificil să creem un haiku inedit.

Calea Lactee este kigo mic, kigo de noapte, desigur. Deci una dintre exigențele haiku este asigurată.Dar cum să facem cu celelalte exigențe?! Autorul poemului premiat aici tocmai ne învață prin acest text, fără ostentație, know how-ul.

Ceea ce ar putea avea lipici la cititorul neavizat este aducerea în haiku a unui pui, puiul caprei-negre. Este ceva drăgălaș, nu?! Cădem în plasa aceasta doar eludând măreața transfigurare la care ne invită autorul apelând la inteligența, cultura și experiența cititorului de haiku. Pentru că poemul spune mult în parcimonia celor șaisprezece silabe ale unui text lipsit de opulență, al cărui ton colocvial păcălește, așa cum se cuvine in stil haiku. Ce poate fi mai fără fasoane și mai natural decât un ied care trage de uger? Numai că acel pui e capabil în fervoarea lui - să ducă la o galaxie, căci, să nu uităm, ,,am intrat" în poem pe Calea Lactee. Astfel, capra-neagra ia dimensiuni de zeitate a nopții, a cărei întunecime expandează în tot ce simbolizează culoarea neagră și al cărei lapte este evident - alb - deși e supt din întunecosul ei trup. Iată paradoxul milenar al nașterii luminii din întuneric.

Cu multiple posibilități semantice ambele denumiri ale ,,personajelor" aduse în atenție : Calea Lactee și capra-neagră. Alb versus negru - aduce o tensiune de prim nivel in haiku. Puiul devine (ups - aidoma unei cezuri) cel ce desparte și unește cele două elemente. Ugerul din care ,,trage" (e lesne acum de înțeles) este un uger gnostic. ,,Trage", fiind verb la mulți ndicativ prezent are o forță aparte, sugerând acerba curiozitate a celui care orbecăie încă în neștiință (aș spune precum începatorii ucenici haijini).

Apoi, din moment ce textul pomenește de o cale percepută drept luminoasă(stelară), chiar laptele tras nu e altceva decât adevărata cunoaștere, cea care nu se bazează pe buchiseli sau memorări. Ci cea mult mai adâncă, cea care ne poate duce către infinitul din noi.

 

Cecilia Birca