ploaie
de vară –
și
ruga podarului
luată
de râu
Mircea
Moldovan
Un poem clar, limpede, ca o
picătură de apă. Aluziile, însă, persistă în mintea cititorului dincolo de
precipitarea unei ploi de vară care duce podul în valtoarea apelor, dar și
veniturile podarului (rămas fără obiectul muncii) se duc pe apa sâmbetei. Dacă
ar fi oltean, măcar ar mai auzi cântecul persiflant dedicat Măriei, “Mă dusei
să trec la Olt”…
Cu stihiile nu te pui! Odată cu
puntea purtată de valuri se duc și visurile podarului iar ruga rămâne
suspendată între cer și pământ sub ochii încremeniți al celui ce până mai ieri
stăpânea călătoria oamenilor de pe un mal pe celălalt. Cele două lumi s-au
frânt până când alt pod, poate mai rezistent, îi va lua locul. Cine știe ce îi
rezervă viitorul omului nostru?
Construcția poemului este
rezistentă: vedem podul luat de apele învolburate chiar în mijlocul rugăciunii
care nu este ascultată. Să fie demiurgul supărat de păcatele podarului, prea
lucrător cu “ochiul diavolului”?… Puntea haiku-ului, kireji, este gestul
personajului rămas în voia sorții… La orizont, podul se contopește cu cerul.
Ramona
Bădescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu