ploaie
de vară –
și
ruga podarului
luată
de râu
Mircea
Moldovan
Un poem
clar, limpede, ca o picătură de apă. Aluziile, însă, persistă în mintea
cititorului dincolo de precipitarea unei ploi de vară care duce podul în
valtoarea apelor, dar și veniturile podarului (rămas fără obiectul muncii) se
duc pe apa sâmbetei. Dacă ar fi oltean, măcar ar mai auzi cântecul persiflant
dedicat Măriei, “Mă dusei să trec la Olt”…
Cu stihiile
nu te pui! Odată cu puntea purtată de valuri se duc și visurile podarului iar
ruga rămâne suspendată între cer și pământ sub ochii încremeniți al celui ce
până mai ieri stăpânea călătoria oamenilor de pe un mal pe celălalt. Cele două
lumi s-au frânt până când alt pod, poate mai rezistent, îi va lua locul. Cine
știe ce îi rezervă viitorul omului nostru?
Construcția
poemului este rezistentă: vedem podul luat de apele învolburate chiar în
mijlocul rugăciunii care nu este ascultată. Să fie demiurgul supărat de
păcatele podarului, prea lucrător cu “ochiul diavolului”?… Puntea haiku-ului,
kireji, este gestul personajului rămas în voia sorții… La orizont, podul se
contopește cu cerul.
Ramona
Bădescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu