frunze
ruginii –
în
urma mea scârțâie
toată
povestea
Ana
Drobot
E toamnă, e
octombrie și frunzele șoptesc prin parcuri și alei. Peisajul este familiar și
totul pare confortabil. Parcă nu strică o mică plimbare. Doar că frunzele
strivite sub picior lasă în urmă trecutul. Unul nu prea binevoitor.
Ceva scârțâie. O fi
de la vârstă? De la ceva nerezolvat, restant din vară? Dar e clar că e o
poveste care rulează în mintea celui plecat la promenadă. Poate că frunzele
animă gândurile și povestea (toată) se reaprinde în memorie.
Parcă îmi place
ambiguitatea asta. Fiecare are povestea lui. Poate vrea să o spună, poate că
nu.
Oricum, timpul nu
ne cruță. El trece impasibil, așternând noi straturi ale vieții. Cu fiecare
frunză căzută. Cu fiecare foșnet.
Ramona
Bădescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu