drumul
spre mare –
copilul
se scaldă
în
apă dulce
Ana
Drobot
Acest poem îmi
aduce în simțuri una dintre cele mai intense experiențe din copilărie: drumul
spre mare... Îmi amintesc cum, pe măsură ce mă apropiam de litoral, totul
devenea magic: strălucirea soarelui, umbrele și nuanțele copacilor întâlniți
de-a lungul șoselei (pe atunci, în loc de A1 și A2, Dacia 1300 a părinților
știa numai decorurile pitorești de pe șoseaua veche), mirosul de plastic și
culorile jucăriilor de plajă încinse alături de mine (în mașină nu exista decât
aer condiționat de vreme)... Se simțea savoarea iminentă a unui Pepsi rece
(care se găsea doar la mare) și se conturau încet-încet castelele de nisip ale
paradisului udat de valurile albastre.
Acea fericire, acea
senzație de plutire în ape dulci, răzbate minunat din cele trei versuri
"ticluite" de Ana Drobot. Talentul haijinei reușește să surdinizeze
perfect emoțiile, lăsând cititorului plăcerea de a le (re)descoperi gradual, pe
măsură ce simțurile sunt antrenate în jocul "apelor", de la cele
sărate ale mării, sugerate în primul vers, la cele dulci revărsate în final.
Senzațiile în contrast (sărat și dulce) sunt atât de frumos armonizate în
versul median, ce induce subtil valul de bucurie al copilului ce se scaldă, la
propriu și la figurat, în apele sale.
Poemul poate fi
citit și altfel, ca o "fișă de post" pentru părinți, ca un
"prospect" pentru modul în care un copil trebuie crescut, ca o
instrucțiune: "drumul spre mare - copilul se scaldă / în apă dulce".
Adică: a se scălda copilul în "apă dulce" în drumul lui spre a fi
mare, spre a deveni adult. "Apele" copilăriei trebuie să fie cât mai
"dulci"; copilul trebuie protejat de traume și suferințe de orice
fel, trebuie să beneficieze de liniște, afecțiune, de un mediu propice unei
dezvoltări armonioase a personalității sale.
Dar să ne detașăm
un pic de cele "omenești" și să privim pur și simplu ce se întâmplă
în natură: iată un firicel de apă ce se naște din pântecele muntelui, se
"scaldă" și se dezvoltă "în apă dulce", din izvor în
pârâiaș, din pârâiaș în râu, din râu în fluviu... până ce "copilul"
cât un strop de ploaie ajunge să se contopească și să se identifice cu marea
cea mare!
Andrei
Andy Grădinaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu