neaua
mieilor –
o
bufniță posacă
pe
hornul casei
Nicolae
Crepcia
Zăpada mieilor,
ultima suflare a iernii înainte ca primăvara să-și intre în drepturi, este
considerată în credințele populare un semn de bun augur, care alungă
"babele" și aduce spor și bogăție.
Pe de altă parte,
bufnița este un personaj controversat, care în unele culturi e considerat
benefic, iar în altele, aducător de necazuri și nenorociri. O bufniță cântând
pe casă, de pildă, este văzută ca un vestitor al morții cuiva. Însă în poemul
nostru, bufnița nu cântă, ci stă posacă - unde? - pe hornul casei.
Și iată situația:
deși a revenit ninsoarea și e frig, bufnița stă posacă pe horn. Deci hornul nu
frige, deci soba nu arde, cu toate că ar trebui să duduie pe frigul ăsta. Prin
urmare, în casă nu e nimeni. Atunci, pentru ce să cânte buha?... Pentru cine?...
Nu mai e nimeni de "condamnat"... Așa că stă posacă.
Și totuși... în
debutul primăverii, bufnița este oferită și ca mărțișor, deși e privită cu
suspiciune, pentru că e un simbol cu două tăișuri, semnificând deopotrivă
înțelepciune și moarte. Însă tradițiile spun că cele două, înțelepciunea și
moartea, se întrepătrund și generează efectele unei reîncarnări, regenerări,
supraviețuiri.
Așa că, la urma
urmei, zăpada mieilor și bufnița din poemul nostru poate chiar sunt semne de
bun augur, iar situația nu e atât de rea pe cât se arată. Sunt șansele unei
treziri la viață.
Andrei
Andy Grădinaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu