Lac fără broaște

 

lac fără broaște -

lăsată deschisă

bolta cerului

 

Irina Țipordei

 

Cineva sau ceva a făcut ca, de data aceasta, lacul să nu beneficieze de obișnuita prezență a broaștelor. Din anumite motive, au fost eliminate din scenă salturile și sunetele broscuțelor care, de la revoluția bashōptistă încoace, au umplut tomuri și tomuri de poeme.

Deci... iată un lac fără broaște - o ocazie foarte bună ca bolta cerească să se oglindească în voie în apa limpede a lacului, netulburată de nimic, putând fi contemplată în liniște și pace.

Dar poemul propune mai mult decât atât, mai mult decât o imagine și o atmosferă aducătoare de liniște și pace. Versul al doilea anunță o anumită acțiune - a fost "lăsată deschisă" bolta cerului. Nu asistăm la o simplă întâmplare, ci la efectul unei acțiuni prin care bolta cerească ne-a fost adusă la nivelul privirilor și lăsată deschisă, pe suprafața lină a apei. În condiții obișnuite, valurile produse de broscuțe ar fi destrămat rapid imaginea cerului reflectat pe lac, dar nu și acum. Cineva sau ceva a creat condițiile necesare ca bolta cerului să fie "lăsată" deschisă.

Poate fi un îndemn de a lăsa deoparte "orăcăielile" noastre obișnuite, zgomotele și tulburările vieții de zi cu zi, și de a ne îndrepta atenția spre lucrurile aducătoare de senin, spre contemplare, spre meditație, spre ceea ce hrănește sufletul cu adevărat. Poate ni se oferă "pe tavă", la nivelul ochilor (dacă noi n-avem timp și chef să-i ridicăm mai sus) bolta cerului, lăsată deschisă pe suprafața apei, doar-doar vom observa ce splendoare se deschide din albastrul său infinit.

Broaștele și lipsa lor, bolta cerului și deschiderea sa, mai duc gândurile și spre altceva: mai știți, dintre cele zece plăgi din Vechiul Testament, pe aceea a broaștelor?... Cine știe?... Să fie oare un avertisment?... Deocamdată, lacul nostru e liniștit, "apele" în care ne scăldăm existența sunt fără broaște. Dar, în funcție de cum evoluăm, de ce facem și de ce lăsăm pe unde trecem, situația ar putea să se schimbe, căci bolta cerului este "lăsată deschisă"; oricând "plăgile" ar putea să coboare, iar aceea a broaștelor să nu fie chiar cea mai severă.

Un poem cu straturi adânci, prin imaginile și reverberațiile sale.

 

Andrei Andy Grădinaru