Stele-n afirmare

 

stele-n afirmare -

teatrul de vară se umple

cu licurici

 

Florin C. Ciobîcă

 

Într-un poem predestinat cumva scindării în două, în acest text, lumina este de departe factorul omogenizator care m-a cucerit. Luminătoarele pomenite de autor par a fi atât stelele de pe cer (versul de sus) cât și licuricii de pe pământ( versul de jos). Admirabil moment, detensionat - îmi zic. Iar conjunctura propusă: ,,teatrul de vară" dă parcă să ne relaxeze și ea. Oare?!

Prin juxtapunere cu v2, as zice că, dimpotrivă, ne face să sesizăm că nu putem lua totul sclipitor, lin, fără neliniștea complexității. Ceva ne intrigă cu atât mai mult când intră în discuție și ,,teatrul". Iată: stelele nu sunt doar la propriu. Expresia folosită, ,,stele-n afirmare" (adică vedete new entry) este alegorică, îi încurajează textului haiku o polisemantică îmbogățitoare de valoare. Expresia are darul de a muta unghiul de situare și asupra planului doi al textului. Nu suntem siguri că licuricii aduși în poem sunt insectele al cărui admirabil zbor luminos umple o scena goală și noptatecă aflată în vreun parc - sau - ar trebui să înțelegem că luminițele telefoanelor mobile umplu teatrul de vară debordând de spectatori, sporind și confirmând strălucirea ,,stelelor" care tocmai se nasc acolo. Da, o epopee a strălucirii (la propriu și la figurat - stele versus artiști , licurici versus telefoane) - atenție - fără a se pomeni măcar cuvântul ,,strălucire". Fenomenul este subînțeles. Iată deci o scriitură și ea ,,strălucitoare" - paradoxal - prin omisiunea fățișă a strălucirii, prin sugerarea ei cu non-opulență.

Un kigo ce aduce un plus la ,,scenografie". Cu juxtapunerea valabilă. Memoria noastră se umple astfel cu miezul luminos al acestui haiku autentic.

 

Cecilia Birca