Gutuile vecinei/Sub clar de lună

 

căzute prin iarbă

gutuile vecinei –

călcare pe bec

 

Mihaela Iacob

 

Gutuile căzute prin iarbă nu sunt doar niște simple roade de toamnă. Niciun detaliu nu e întâmplător în haiku. Gutuile căzute capătă alte înțelesuri când aflăm că sunt ale vecinei și mai ales în combinație cu partea a doua a poemului. Călcarea pe bec și vecina nu pot sugera decât cel puțin câteva priviri interesate, ca între îndrăgostiți. Între timp, altcineva, poate soția, își arată dezaprobarea. De aici călcarea pe bec, gafa. Un poem care se bazează pe o serie de aluzii, dar nu numai. E și un poem care lucrează altfel cu obișnuita gutuie care luminează în geam. Becurile și gutuia pot fi una și aceeași imagine. Din câteva priviri se clarifică sentimentele între un vecin și o vecină, sau cel puțin interesul. Gutuile vecinei probabil devin o dovadă a infidelității, uitate poate în grabă în iarbă. Poate au fost un pretext pentru ca vecina să își viziteze vecinul, oferindu-i gutui de la ea din grădină. Un poem ghiduș, cu umor, și cu aluzii bine gândite pentru a forma o întreagă scenă sau poveste. Nu contează neapărat care e povestea, ci modul în care aluziile și sugestiile sunt alăturate pentru a sugera ceva mult dincolo de sensul propriu. Într-un haiku nu e nevoie de figurile de stil obișnuite din poezia lirică occidentală.

 

***

bunicii în parc –

reverența frunzelor

sub clar de lună

 

Ion Cuzuioc

 

Un poem haiku sugerând o scenă romantică prin simpla prezență a unor elemente atent alese și structurate. Parcul, bunicii, clarul de lună, reverența frunzelor nu ne pot sugera decât tandrețea care există încă la vârsta a treia. Bunicii formează un cuplu încă îndrăgostit, în ciuda trecerii vremii. Ei au rămas împreună ca în basme, până la adânci bătrâneți. Clarul de lună sugerează o plimbare romantică, pentru că ne este cunoscut acest decor din poeziile, piesele, picturile și scrierile romantice, precum și din filme. Parcul sugerează și el un loc de întâlnire al îndrăgostiților, precum și plimbările în doi, când au loc discuții și confesiuni. Frunzele aparent fac reverențe, se înclină, probabil sub briza toamnei, în fața bunicilor încă îndrăgostiți, arătându-le respectul pe care alți îndrăgostiți îl simt în fața unor astfel de cupluri. Emoțiile și lirismul sunt exprimate indirect, prin imagini. Fiecare cuvânt și imagine contribuie subtil la crearea tabloului celor doi bătrâni în continuare îndrăgostiți. Toamna e sugerată prin frunzele care fac reverențe, pentru că ni le imaginăm căzute la pământ, făcând plecăciuni. Imaginile au asocieri lirice, nefiind necesare figurile de stil din poezia lirică occidentală.

 

Ana Drobot