strâmtoare
-
în
ceainicul bunicului
lumina
lunii
Daniela
Topârcean
Cât să fie de
cuprinzător un ceainic?! Desigur, nu atât cât să încapă nestrâmtorată lumina
unui astru. Dar nici nu e rostul ceainicului oglindirea lunii. Unde mai pui că,
în mod obișnuit are și un capac menit să nu intre în el nimic de dinafară. Căderea
în admirație (eventual în compătimire) a luminii lunii reflectate în
strâmtoarea unui mic ceainic este pripită, denotă un cititor neexperimentat.
Frumoasa imagine adusă de autor, este de fapt o capcană.
Dacă citim asumând
optica haiku, ne simțim tensionați deja de primul cuvânt/vers:
,,strâmtoare"! Nearticulat. Deci - pericol, blocaj, presiune! De fapt,
lesne ni se dezvăluie că nu lumina lunii e la strâmtoare, cum ne așteptam la
prima citire ci bunicul, încleștat de gânduri, griji... știu eu, poate chiar
frici omenești cum ar fi cea de bătrânețe sau de moarte. Și toate sporesc parcă
odată cu noaptea. Ce poate face in acest context bunicul decât să mediteze
îndeung sorbind domol ceai după ceai, având ca tovarăș doar ceainicul ținut
temporar fără capac din cauza frecvenței cu care se toarnă ceaiul. In acest
fel, acolo, în ceainic înafara ceaiului se află și lumina lunii. Putem prinde
astfel sugestia cum că, odată cu ceaiul băut, poate veni calmarea, iluminarea,
clarificarea, găsirea soluțiilor, alungarea fricilor.
In text cuvintele
sunt perfect ancorate în sensul lor propriu. Dar nimic nu are prezență
semantică unică și de sine stătătoare. Între cuvinte e o puternică ,,legătură
mireasmă", subtilă, nevăzută, care aduce transfigurarea, acea alegorie
palpabilă grație alegerii lor corecte de către autor.
În poem nici măcar
nu este pomenită noaptea. Întunericul este eludat. În schimb, este înlocuit
eficient, mai cifrat - cu cuvântul ,,strâmtoare" - pus în contrast cu
ceainicul deschis, destupat, purtător de ,,lumină". Lumina calmului, a
echilibrului.
În acest poem am
găsit parcimonie cu rost într-o exprimare bine gândită conținând, paradoxal,
bogăție de sens, aluzie, înțeles multiplu. Un haiku reușit, cu personalitate!
Mai notez doar că
în această cheie se scrie un haiku, dar se și citește un haiku. Cu răbdare, cu
spiritul deschis, forare în adânc, revelare și întelegere a tâlcurilor,
selecție, contemplare. După care o putem lua de la început, privind din alt
punct, meditând iarăși; având eventual drept companion o cană cu ceai in care
cade lumina lunii.
Cecilia
Birca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu