casa
pustie -
prin
curte din gard în gard
punga
de plastic
Valer
G. Pop
Există multe
însemne ale pustietății și multe obiecte care o amplifică. Dintre ele, pungile
de plastic, rezultat al tehnologizării și serializarii produselor, lucruri de
lungă durată create de om, aparent inofensive, devin înspăimântătoare prin
longevitate și nocivitate.
În primul vers, ne
întâmpină o ,,casă pustie".
În următoarele
două, ,,prin curte din gard în gard punga de plastic". În rest, nimeni
care să o adune, nimeni care să-i fi supraviețuit. Punga de plastic pare a fi
un simbol al permanenței și al singurătății menit să inspecteze ce a mai rămas
din vechea locuință unde cândva răsunau glasuri vesele de copii, unde bunicii
le spuneau povești nepoților, iar părinții își duceau grijile de pe o zi pe
alta. Ca o ironie, a rămas doar ea versus restul lucrurilor ce au însemnat cu
adevărat ceva, dar care din păcate sunt perisabile și sortite să dispară
într-un final undeva unde nu vor mai avea nici măcar valoare de amintire sau,
poate, numai atât.
Purtat de vânt,
însă ambalajul cutreieră fără rost locul, fluierând parcă a pagubă deoarece nu
mai este nimeni care să-l oprească, nimeni care să aibă nevoie de el, fiind
singura mărturie că acolo, cineva, cândva a avut o viață și a lăsat o urmă a
trecerii sale prin lume.
Întregul peisaj,
dezolant, poate fi și un semnal de alarmă, un avertisment pentru ceea ce ar
putea deveni în viitor minunata noastră planetă albastră, singura casă pe care
o avem, dar o ,,casă pustie", invadată de gunoaie, în care doar niște
pungi de plastic au supraviețuit rasei umane, ca dovezi ale existenței sau ale
iresponsabilității sale.
Irina Țipordei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu