prin
vechiul târg -
dispuse
din loc în loc
cârciumăresele
Lidia
Pervu
Prin asocierea
vechiului târg cu prezența cârciumăreselor - fie ele flori sau haingițe, ne
trezim învăluiți de o lume retro, atât de frumoasă prin patina căpătată. O lume
a amurgului, poate chiar a propriului nostru amurg. Avem indubitabil
sentimentul că e sfârșit de vară, ba chiar e toamnă. Am apreciat în mod
deosebit cum kigoul ni se induce cu măiestrie și subtilitate, fără a fi
exprimat fățiș, ceea ce e lucru mare într-un haiku. Mireasma ,,vechiului",
deși apreciată în tradiția versului nipon, nu este lăsată să apese, să devină
de plumb. De altfel, în scriitura haiku, disperarea (mai ales exprimată în sens
liricoid) nu există.
Totul e firesc.
Doar punctul de situare al haijinului este neobișnuit și incită. În rest totul
e echilibru. Orice umbră își are lumina, orice ruină își are frumusețea sa,
orice pustietate poate conține bogăție.
Astfel, aici, prin
vechiul târg, haijinul alege să jongleze cu cuvintele și dispune ,,din loc în
loc" cârciumăresele. Introduce în cotidian o surpriză, un ,,aha", o
sclipire ici-colo. Ni se lasă libertatea să vedem în cârciumărese fie pâlcuri
de flori robuste, în culori vii, vibrante, aducând veselie ochiului, sau
frumoase hangițe ispitind cu mustul dulce și nu numai.
Fiorul vitalității
răbufnește din loc in loc, asigurând ,,zvâcul* urbei prăfuite de timp.
Cu acest poem,
chiar sub apăsarea toamnei putem fredona: ,,Hai să ne-întâlnim sâmbătă seară -
iară - într-o cârciumioară la Șosea", comițând păcatul de a aduce un aer
european interbelic unui haiku scris ca la carte.
Cecilia
Birca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu