farul
de veghe —
în
fisura digului
un
mac înflorit
Nicoleta
Șurpanu
La o primă lectură,
pare o simplă descriere poetică a unui peisaj maritim: un țărm îndiguit,
străjuit de un far, într-o atmosferă liniștită. Farul și digul, creații ale
omului menite să controleze și să protejeze în fața naturii, sunt juxtapuse cu
fragilitatea și efemeritatea unui mac înflorit.
Totuși, haiku-ul se
deschide și cu o „cheie” a unei lecturi mai profunde. Farul — veghetorul clasic
care scrutează largul mării — nu semnalează fisura din dig, o vulnerabilitate
reală, prezentă, dar ignorată. În acest context, macul roșu, crescut în acea
fisură, devine el însuși, în mod hiperbolic și paradoxal, un fel de „far de
veghe”.
Această inversare
simbolică atrage atenția asupra modului în care semnele de avertizare nu vin
întotdeauna din direcții așteptate. În locul luminii albe și reci a farului,
avem roșul intens al unei flori delicate, ca semnal de alarmă. Poemul ne invită
să observăm detaliile subtile, „fisurile” din structurile care par sigure, și
să nu ne lăsăm înșelați de aparențe sau de încrederea oarbă în sisteme create
pentru a ne proteja.
Astfel, haiku-ul
devine o meditație asupra fragilității, a atenției și a nevoii de
conștientizare a semnalelor tăcute, care prevestesc pericolele ce pot trece
neobservate.
Genovel-Florentin
Frățilă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu