marți, 28 aprilie 2026

Vălul uitării

 


o viață de om –
așternut peste toate
vălul uitării

(MIRELA BRĂILEAN)

 Poemul acesta, prin atmosfera de wabi-sabi, de resemnare profundă, m-a trimis imediat cu gândul la unul din Psalmii lui David, mai exact, Psalmul 143, versetul 4: “Omul cu deşertăciunea se aseamănă; zilele lui ca umbra trec.“

În societatea actuală, omenirea se dezvoltă sub alte orizonturi ale cunoaşterii, are alte aspiraţii și, implicit, altă percepție asupra vieții și a valorilor ei, de aceea probleme existențiale precum resemnarea, abandonarea oricărei lupte, fatalitatea (pentru că viaţa este doar iluzie) au fost oarecum reconfigurate. Omul de azi își trăiește viața la alți parametri și luptă cu alte mijloace pentru a-și croi un destin pe care nu-l acceptă sub nicio formă ca pe un dat insurmontabil…

Revenind la poem, dar și la fotografie, imaginea mării evidențiază viața tumultoasă a omului care se zbate să trăiască, să supraviețuiască valurilor de tot felul, să realizeze poate ceva durabil, să lase în urmă, dacă-i capabil,  și ceva valoros care să reziste în timp, să se întipărească bine în memoria colectivă a celor ce vor veni după el. Stă în puterea fiecăruia dintre noi, așadar, să încercăm să facem ceva care să blocheze funcția “vălul uitării“ și să arhivăm în sufletele celorlați valori spirituale perpetue…

Cezar Ciobîcă


Amurg de toamnă

 


amurg de toamnă – 
tot caut pentru tata
un donator

 (CEZAR FLORESCU)

 Mi-a plăcut de la prima vedere fotohaikuul rezultat printr-o asociere de tip parfum, adică, aşa cum ar fi zis Dumitru Radu, “semnifiaţiile iconicului şi textului par complet diferite, ele putîndu-se apropia graţie unor asocieri subtile“.

Care sînt aceste asocieri? În primul rînd, roşul frunzei şi roşul sîngelui donatorului. Apoi frunza pare să fi suferit o operaţie complicată, ceea ce înţelegem că urmează să suporte şi tata. Totul pe fundalul unui amurg de toamnă, care sugerează amurgul unei vieţi. Nu pot decît să-l felicit / să o felicit pe autor sau autoare, un om talentat, căruia îi dau dreptul să utilizeze în viitor imaginea mea pentru acest fotohaiku.

Încă o remarcă: sînt adeptul fotohaikuurilor în care textul nu se suprapune peste fotografie, imitînd haiga, unde caligrafia face parte din imagine şi, oricum ai lua-o, este

amplasată într-un spaţiu gol, spre deosebire de fotohaiku, unde textul ar acoperi porţiuni din imagine. Ce să mai zicem de variantele bilingve dintr-o carte, faci două fotohaikuuri în paralel? Sau în cazul asocierii fotografiei cu un poem mai lung, tanka, kyoka, tanrenga sau rengay?

Locul textului într-un fotohaiku ar trebui să fie alături de imagine; eu prefer dedesubtul ei, grupat în stînga sau în dreapta fotografiei, după cum sînt paginile cărţii, cu soţ sau fără soţ.

Dan Doman


Luna plină

 


ultimul cuvânt –
alunecând de pe un ram
luna plină

 (ANA DROBOT)

Există mai multe motive pentru care acest poem merită toată atenția noastră. În primul rând mi se pare remarcabilă legătura de mare subtilitate între text și imagine. ”Parfumul” (în sensul lui Basho) acestei conexiuni se degajă ca un abur fin care trebuie ”prins” mai degrabă cu sufletul decât cu mintea. ”Ultimul cuvânt” interpretează subtil elemente cheie ale fotografiei: receptorul atârnând al unui telefon invizibil, perechea de pantofi aruncată neglijent ca și cum proprietarul ei ar fi dispărut în grabă, scaunul care te duce cu gândul la eșafodul unei spânzurători…… Într-adevăr, aici este vorba despre o ”plecare” – poate intempestivă, poate definitivă -, iar primul vers este excelent ales, el rezumând minimalist și sintetic întreaga atmosferă a fotografiei.

Următoarele două versuri pot părea criptice la o primă lectură. Frumusețea lor stă tocmai în ambiguitate, în forța unei sugestii difuze cu un minim de mijloace. Cheia se află după părerea mea în cuvântul ”alunecând” care duce firul asociativ la o ”cădere”: căderea unui corp lăsat în balans liber? Sau mișcarea unor ramuri trase de greutatea unui trup agățat de ele? Și posibilitățile asociative nu se opresc aici. Cum spuneam, meritul unui poem bun este tocmai puterea de sugestie și multitudinea de sensuri care se nasc dintr-un aluziv bine temperat.

Felicitări, Ana Drobot! Te mai așteptăm pe la noi cu astfel de haiku-uri!

Ioana Dinescu


luni, 27 aprilie 2026

Cod de vânt și ploi (962)


cod de vânt și ploi -

"Furtuna" de la radio

mă ține-n casă

(Irina Țipordei)

 Dacă plecăm după fenta primului vers, ne trezim într-un decor deloc plăcut, fugim repede până în versul 3, închidem urgent toate ferestrele ca să nu ne facem ciuciulete, apoi dăm rapid pagina spre un poem mai însorit.

Noroc că autoarea are grijă să lase ceva indicii care să ne țină pe loc și să nu pierdem din neglijență toată frumusețea ce se revarsă pe undele radio. "Furtuna", cu majusculă și ghilimele, intră intempestiv în cameră, adusă nu de vreo vreme hâdă, anunțată de meteorologi, ci de un program artistic de zile mari, oferit de teatrologi și/sau muzicologi.

Ce contează ce vreme e afară?! Nu plec nicăieri pentru nimic în lume, dar nu pentru că n-am umbrelă sau mi-e teamă de guturai, ci pentru că am Shakespeare!... am Ceaikovski!... și am Beethoven, cu sonata lui pentru pian nr. 17 (17 cât haiku-ul... + 1 de la doamna Țipordei, pentru zvâc)!

 Dar de ce să sporovăim atât?... Cel mai bun comentariu al poemului îl găsiți urmând link-ul următor:

https://youtu.be/hKkR4YFtyJk?is=SZwRli2x1daSBd0o

 

Andrei Andy Grădinar

 u

Recenzii negative

 

recenzii negative -

umplând paharul

luna plină

Ana Drobot

 

Paradoxal, ceea ce trebuia să bucure, în speță, irită. Înțelegem că cineva subînțeles (omis în text , după bunul obicei in haiku) dă de recenzii negative - de bună seamă - la opera sa. Apoi, bine nu-i! Căci luna plină care poate lumina transformând totul în feerie, aici dimpotrivă, ,,umple paharul".

Iată, dat fiind contextul din primul vers, imaginea unui pahar al cărui conținut lichid reflectă lumina Lunii, deja pare prea simplistă și sec estetică; nu-i credibilă.

Deci totul derapează către expresia ,,s-a umplut paharul", adică lucrurile au ajuns la punctul maxim al răbdării. Este normal să percepem așa căci recenziile negative de la început, deja puseseră temelia unei astfel de percepții.

Poate că personajul subînțeles, de necaz, chiar își toarnă într-un pahar ceva de băut (în sens propriu, concret) dar e cert că luna plină nu face decât să supraliciteze supărarea, ducând-o la maximum posibil! (este știut că acestui fenomen astral i se atribuie o influență nefastă asupra stării nervoase a celor mai sensibili)

Unele poeme sunt prea mălăiețe dar aici nu ducem lipsă de tensiune. Totul se termină în terță crescendo pe ultima treaptă. După pomenirea lunii pline care a ,,umplut paharul" se poate întâmpla orice, oricât de grav. Nimic nu detensionează atmosfera din text. Un pahar plin, vasăzică, nu poate decât să dea pe dinafară.

Dar cine știe cum se termină totul?! Fiecare își poate proiecta alt final. Căci ,,aha-ul" din final nu lămurește totul. După citirea unui haiku bun, suspansul continuă.

Eu spun că mâine e o nouă zi, în care te poți raporta la propriile valori, imun la recenzii. Și n-are decât să fie lună plină. De pildă, pe lună plină se pot arăta (mai binedispuse) muzele.

Cecilia Birca

 


Căzut pe gânduri

 

mă agăț

de florile mărului ...

căzut pe gînduri

Ana Drobot

Autoarea surprinde în poezia sa 2 aspecte.

Unul rezultă din dualitatea imaginii – „florile mărului”, care oferă un sprijin pur, dar care sunt și prea fragile pentru a te putea agăța de ele.

Al doilea este creat de momentul din natură care, prin frumusețe și prospețime, poate contrabalansa o stare interioară grea, cum este aceea de a fi ,,căzut pe gânduri ".

Apare tensiunea dintre fragilitatea naturii și greutatea gândurilor, emoția provocată de caracterul trecător al lucrurilor, de faptul că viața și momentele frumoase sunt temporare.

Irina Țipordei

 


Oncologie

 

oncologie –

la geamul din fereastrăâ

un păr înflorit

Mirela Brăilean

Poezia are o axă simbolică puternică.

După dramatismul indus de primul vers, ,,oncologie ", care ne amintește brutal și sentențios cât de nesigură ne este existența, autoarea introduce în scenă ,,geamul", barieră între lumină și întuneric, între libertate și constrângere, între sănătate și boală.

Dincolo de geam se află însăși speranța, construită cu ingeniozitate ca o punte între copacul înflorit și părul care pare să se regenereze, ,,înflorind și el.

Alegerea ,,părului", ca însemn al vieții, face aluzie la cel bolnav și supus unui tratament riscant și necruțător. Copacul devine o metaforă a corpului care poate renaște prin înflorire, prin părul care ar putea reveni, prin viața care ar putea continua.

Irina Țipordei


Poame uscate

 


hrănit cu vise –
pe masa bardului doar
poame uscate

 (Luminița Ignea)

 Alăturat imaginii el ar da naştere unui fotohaiku subtil, cu o asociere de tip parfum (deşi am înţeles că nu acesta e scopul concursului, să alcătuieşti fotohaikuuri).

Să ne oprim o clipă doar asupra haikuului, detaşat de imagine, ca să remarcăm că este scris în dulcele stil clasic, respectînd metrica de 5/7/5 (deşi pentru mine aceasta are mai puţină importanţă), cu o cezură bine plasată după versul întîi şi răspunzînd la întrebările

UNDE? pe masa bardului

CE? hrănit cu vise

CÎND? poamele uscate sugerează toamna

Nu o să mă apuc să explic haikuul. El face aluzie la vechea temă a artistului (în poem, un bard, adică un poet eroic şi liric, reprezentat în imagine de mult uzitatul greier), care visează să cucerească lumea prin talentul şi măiestria sa, neglijînd lucrurile materiale, aşa că ajunge să mănînce nişte uscături.

Cuvîntul bard, mai puţin utilizat azi în poezie, face aluzie în sens primar la un poet celtic, cîntător al faptelor eroice. Mie mi-a adus aminte de Mihai Eminescu, poetul care, de altfel, de multe mînca te miri ce sau se mulţumea să bea cafea. El se hrănea cu vise …

Şi dacă tot apare greierul în imagine, nu ne putem opri să ne gîndim la harnica furnicuţă, subînţeleasă doar, care se regalează cu toate bunătăţile lumii, fiindcă ea a muncit, nu a pierdut vremea cu cîntatul faptelor eroice, ca amărîtul de bard.

Dan Doman


Firul Ariadnei

 


drum c-un singur sens – 
de niciun folos
firul Ariadnei

 (Cecilia  Birca)

” Poemul pe care l-am selectat drept câștigător luna aceasta, în comparație cu altele, nu a descris imaginea data ca sursă de inspirație, ci s-a folosit doar de un detaliu minor ca să ne poată oferi ceva care te prinde imediat prin caracterul sentențios.

Cineva, nu putem ști cine anume, fiindcă tonul este neutru, impersonal, probabil din cauza unei boli sau a unui impas debusolant, parcurge cu resemnare, fără să se vaite, parcă învăluit de ataraxie,  un drum c-un singur sens.  La fel de evident este faptul că primul vers trimite foarte subtil la cimitir. Nici măcar firul Ariadnei, care seamănă într-o oarecare măsură cu pietricelele pe care Hänsel şi Gretel le lasă intenționat prin pădure ca să nu rătăcească drumul înapoi spre casă, nu-i poate fi de ajutor… Alte nuanțe, contextual pertinente, nu se întrevăd pentru a colora mesajul care este foarte sumbru…. Nu pot să închei fără a vă aminti de o maximă din latină care se potrivește cu atmosfera degajată de poemul de mai sus: Contra vim mortis non crescit herba in hortis  ( Împotriva puterii morții nu exist leac în grădină)… Altfel spus, memento mori…”

Cezar-Florin Ciobîcă


Codru defrișat

 


codru defrișat –
de ziua mediului
verzi și uscate

 (Cezar Florin Ciobîcă)

Versurile impresionează prin mai multe calități. În primul rând, întregul este de sine stătător, echilibrat și bine închegat. Nu se simte nici o forțare, logica poemului este perfectă, partea a doua decurgând firesc din prima. Jocul de cuvinte și aluzii de la sfârșit surprinde, adică face exact ceea ce trebuie să facă orice haiku reușit, lăsând cititorul într-o stare de amuzament amar și punând în același timp degetul pe o rană deschisă și adâncă a realității românești din ultimele decenii.

O altă calitate esențială a poemului este legătura solidă cu fotografia, lucru care la acest concurs ne interesează în mod special. Într-adevăr, sentimentul pe care-l încercăm privind imaginea este acela al unei profunde dezolări. Un ciot uscat ridică două brațe spre cer ca pentru a cere îndurare. Omul, frate cu codrul și bun patriot pe rețelele de socializare și la crâșmă, a operat masacrul, transformând copacul în cherestea. Prilej pentru alte câteva anchete oficiale, care se vor finaliza în ani, greu spre deloc. Între timp…..

Acest senryu urcă deci triumfător pe podium luna aceasta. Felicitări autorului!

Ioana Dinescu